Femeia-MONSTRU care și-a omorât cei trei bebeluși, condamnata DOAR pentru o crima

Pentru că nu s-a putut stabili cu exactitate în ce stare erau doi dintre bebelușii născuți de femeie, inculpata a fost condamnată doar pentru o crimă.

Femeia din Suceava, care și-a omorât trei bebeluși, a primit o condamnare de 15 ani de închisoare. Verdictul a fost dat de magistrații de la Tribunalul Suceava. În perioada 2016 – 2019, femeia a rămas însărcinată, a ascuns realitate inclusiv de soțul ei, apoi și-a omorât bebelușii. A fost condamnată doar pentru o crimă, pentru că anchetatorii nu au putut stabili dacă ceilalți doi copii se născuseră în viață sau erau deja morți.

Iată pasaje din sentința de condamnare dictată de instanță în cazul mamei criminale
„În toamna anului 2015 inculpata a rămas din nou însărcinată însă nu l-a informat pe soțul său despre acest lucru, dar a și refuzat să discute cu alte persoane din familie sau de la locul de muncă despre starea de graviditate. Se impune a fi precizat că în ziua de 5 mai 2016 (f.157) inculpata s-a deplasat la secția de obtetrică-ginecologie a Spitalului municipal Vatra Dornei, fiind informată de către medici că prezintă o sarcină cu vârsta de 31-32 de săptămâni.

În ziua de 26 iunie 2016, potrivit declarației sale, fiind singură la domiciliu, a născut un copil de sex masculin într-un lighean din baia locuinței, l-a acoperit cu o pătură, l-a ascuns în camera centralei lăsându-l acolo până în ziua următoare. În ziua respectivă inculpata a luat cadavrul copilului, a săpat o groapă în grădina casei și l-a îngropat lângă un liliac. Cu ocazia percheziției efectuate în ziua de 13 august 2019 (f 120-133) au fost identificate câteva fragmente osoase, fapt care a atestat realitatea susținerilor inculpatei (…)

Un bebeluș a fost îngropat în grădina casei
(…) în ziua de 3 februarie 2018, aflându-se din nou singură la domiciliu, a născut în baie, în cada plină cu apă, un copil de sex masculin, l-a ascuns apoi în casa bătrânească aproximativ 2 săptămâni după care într-o noapte l-a îngropat tot în grădina din fața casei. Cu ocazia percheziției efectuate în ziua de 13 august 2019 (f 120-133) a fost identificat scheletul acelui nou-născut, fapt care a atestat încă o dată realitatea susținerilor inculpatei.

Sursa: evz.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *