Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATIOPINII

A început prigoana românilor din Ucraina cu complicitatea perfidă a UE

roucr

Este şocant să vezi cum presa mainstream manipulează opinia publică din România şi UE. Conflictul din Ucraina e prezentat în stil hollywoodian, adică „băieţii buni” sunt „pro-europenii” din Euromaidan şi îi bat pe „băieţii răi”, reprezentaţi de oamenii lui Ianukovici şi pro-ruşi. Bineînţeles lucrurile sunt mult mai complicate în Ucraina, care este un stat artificial ce a beneficiat de anexări teritoriale din partea prim-secretarului sovietic Hruşciov în 1954. În vestul Ucrainei avem teritorii înglobate şi cucerite cu forţa, după război, din Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, iar în sud-est din Rusia. Puciul de la Kiev a fost organizat de o grupare radicală înarmată cu caracteristici paramilitare, care a impus un guvern ce nu a fost ales de nimeni, dar considerat legitim de Occident pentru că le deschide porţile ţării pentru a deveni piaţă de desfacere şi rezervor de resurse naturale, minerale şi de materii prime. Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Kiev seamănă cu lovitura de stat a bolşevicilor din octombrie 1917, care a fost făcută de numai câteva sute de radicali finanţaţi de armata germană şi unele bănci occidentale. „Marea Revoluţie din Octombrie 1917” a devenit mult mai târziu în vremea lui IV Stalin. Şi atunci un grup minuscul şi radical extrem de violent a preluat statul rus ca „euromaidanezii” statul ucrainean din Piaţa Independenţei. Până nu vor fi alegeri democratice Ucraina este condusă de o clică minoritară radicală fără legitimitate electorală, cu un lider condamnat pentru delapidarea a miliarde de dolari în anii trecuţi. Vorba scriitorului basarabean Vasile Ernu, fostul premier Iulia Timoşenko e în materie de corupţie un Adrian Năstase la pătrat, numai că liderul român închis nu e primit cu porţile deschise la Cancelaria de la Berlin a Angelei Merkel.

Radicalii de la Kiev care au preluat puterea nu au mai aşteptat legitimarea prin alegeri libere şi au pus de legi şi acţiuni împotriva minorităţilor. Românii din Bucovina de Nord, Maramureşul istoric şi Buceag sunt zilele acestea ţinta unor atacuri fără precedent din partea noilor autorităţi ucrainene. Rada Supremă a Ucrainei a anulat, săptămâna trecută, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităților, adoptată de parlament în iulie 2012. În virtutea acestei legi, româna avea statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau o comunitate suficient de mare. Legea adoptată de Parlamentul de la Kiev permitea utilizarea oficială a limbilor regionale în instituţiile publice locale, în cazul în care 10% din totalul populaţiei dintr-un teritoriu vorbeşte o limbă minoritară. Adoptarea legii a stârnit o serie de proteste și nemulțumiri, în special în vestul naționalist al Ucrainei. La alegerile prezidențiale din 2010, președintele Viktor Ianukovici a avut sprijinul comunității românești din Ucraina, dar și al rusofonilor, promițând, în schimb, ridicarea la statutul de limbă regională a limbilor minorităților. Mai mult, radicalii de la Kiev au început o operaţiune de intimidare a românilor din Ucraina. Noul guvern de la Kiev are pe masa de lucru o lege care prevede puşcăria pentru românii din Ucraina care solicită cetăţenia României.Sigur legea se referă şi la ruşi şi la alte minorităţi. În Rada Supremă a Ucrainei a fost introdus un proiect de lege sub numărul 4116 – „Cu privire la modificările aduse Codului Penal al Ucrainei în legătură cu răspunderea pentru neinformarea în legătură cu deţinerea a cetăţeniei a altui stat”, care prevede privaţiunea de libertate pe un termen de la 3 până la 10 ani pentru deţinerea cetăţeniei duble. Proiectul de lege a fost introdus în parlamentul ucrainean înca la 7 februarie. Sub incidenţa legii urmează să cadă şi etnicii români din regiunile Cernăuți, Odesa, care au obţinut sau urmează să obţină cetăţenia României. Аutori ai proiectului sunt deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului “Batkivșcina” Oleksandr BRYHYNEȚI, Leonid EMALI și Andrii PAVLOVSKII. Scandalul recent pe marginea posibilei duble cetățenii ale unor funcționari publici (Mykola AZAROV, Andrii KLIUEV etc) și informațiile cică mulți locuitori ai regiunilor limitrofe, pe lângă pașapoarte ucrainene dețin, de asemenea, și pașapoarte românești, ruseși, face această problemă extrem de acută”, a menționat deputatul Oleksandr BRYHYNEȚI.

Am prieteni din zona Cernăuţi care le este frică să se întoarcă acasă să-şi vadă bunicii şi părinţii deoarece au dublă cetăţenie şi se tem să nu se aplice legea, să fie trimişi direct de la vamă la puşcărie. În acestă perioadă  am fost informat  că noile autorităţi ucrainene au demarat o acţiune cu caracteristici paramilitare de închidere a şcolilor româneşti din satele din Bucovina de Nord, Maramureşul istoric şi Buceag. Autorităţile române de la Bucureşti tac complice pe valul susţinerii de către UE şi SUA a loviturii de stat de la Kiev, care nu are nimic cu democraţia, drepturile omului şi ale minorităţilor. Români din Ucraina condamnă abrogarea legii care asigura dreptul utilizării limbii române şi protestează împotriva legii privind trimiterea la puşcărie a românilor care cer cetăţenia română. “Vă rugăm să nu faceţi jocul forţelor politice ucrainene, oricare ar fi ele, deoarece ne convingem tot mai mult că acestea nu urmăresc altceva decât deznaţionalizarea noastră prin ucrainizarea şcolilor, prin restrângerea sferei de funcţionare a limbii materne, prin totalul dezinteres al autorităţilor de stat faţă de crearea unor condiţii de dezvoltare pentru limbile minoritare egale cu cele asigurate limbii ucrainene, indiferent de metodele la care recurg: a lingurei de miere otrăvită oferită de foştii demnitari sau cea a cnutului folosit de actualii diriguitori ai destinelor noastre”, se arată în scrisoarea deschisă a Fundaţiei Culturale„Casa Limbii Române” din Cernăuţi, preluată de Romanian Global News. Şi de data aceasta Bucureştiul ca să nu supere SUA şi Bruxellul tace complice în timp ce românilor le sunt anulate drepturile naţionale de către noile autorităţi ilegitime de la Kiev. Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu are nicio legătură cu lupta dintre democraţie şi dictatură, ci e o răfuială de conturi de tip mafiot, între fosta nomenclatură post-sovietică şi grupările radicale finanţate de Occident pentru accesul la imensele resurse naturale şi la marea piaţă de desfacere a Ucrainei. Românii din Ucraina sunt victime în acest război, iar Bucureştiul, ca de obicei, faţă de Budapesta, Varşovia şi Bratislava, care au luat poziţie faţă de persecutarea minorităţilor, nu întreprinde nimic pentru apărarea fraţilor din afara graniţelor. Se tot repetă azi o placă stricată din anii 50 cu agresiunea tancurilor sovietice într-un context istoric, economic, spiritual şi geopolitic total diferit. Între timp românilor li se bagă la propriu pumnul în gură că vorbesc româneşte la Cernăuţi.

Ionuţ Ţene – NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.