Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALSTIRI

FESTIVAL GROTESC: Înjurături rostite pe scenă, la Neversea, în fața a mii de copii, în dispreț total față de lege (VIDEO)

IMG 5350 696x392 1

Mare scandal în contextul desfășurării Neversea, unul dintre cele mai controversate evenimente din România, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin fapte grave, ce au devenit pentru autorități prilejul deschiderii unor dosare penale.

Consumul de droguri, abuzurile fizice, furturile și injuriile fac parte din „normalitatea” festivalului Neversea. La ediția din acest an, noi dezbateri au fost aprinse. Cea mai recentă se referă la înjurăturile exprimate de către cei care urcă pe scenă, în condițiile în care în public se află copii.

Publicul de la Neversea, anesteziat cu înjurători și droguri
Jurnalistul Paul Gabriel Andrei a distribuit un video realizat la fața locului, ce evidențiază scenele halucinante. Un interpret țipă de pe scenă „băga-mi-aș p**a!”, în timp e publicul sare plin de entuziasm.

Astfel, jurnalistul Paul Andrei aduce în atenție faptul că la Neversea, și din acest punct de vedere legea este încălcată. În public există copii de 14-15 ani care asistă la momentele grotești.

Iată postarea lui Andrei, însoțită de videoclipul sugestiv:

„Îmi trimite un prieten acest filmuleț de la festivalul de mare succes de zilele acestea de pe litoral.

O piesă a unei formații care a cântat în prima seară de festival, pe scena secundară ARK.

Piesa zice ‘băga-mi-aș p*** în morții moshpit!’ adică o auto-cenzuzare, dar pe jumătate. Cam cum incercam unii prin pandemie să evitam algoritmii în texte. Sper să nu fie filmulețul blocat, ar fi culmea. Automat ar însemna că ceva e în neregulă, logic, nu?

De pe site-ul festivalului Neversea aflăm că minorii sub 14 ani trebuie însoțiți de un adult. Deci în concluzie cei dintre 14 și 18 ani pot întra chiar neînsoțiți.

Am căutat și eu prin lege și observ asta.

CAPITOLUL II
Infracţiuni contra bunelor moravuri

Art. 429. – Acela care, în public, se dedă la acte, gesturi sau orice manifestări verbale, cu caracter obscen, comite delictul de ultraj la bunele moravuri şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela una la 6 luni şi amendă dela 5.000 la 20.000 lei.

Când delictul este săvârşit faţă de un minor de orice sex, pedeapsa este închisoarea corecţională dela 3 luni la un an şi amenda dela 5.000 la 20.000 lei.

Nu vreau să par eu moșul ala de la curte care sparge mingea când întra la el, dar pare că ar putea întra sub incidența acestei legi.

Prietenul aflat în zonă îmi spune ‘s-au folosit cuvinte grele încă din prima seară. Si era plin de minori. Iar astăzi am înțeles că vor fi formații și mai dure’.

Nu știu, să facem o întrebare vreunei instituții? Să încercăm. Vorba aia, să nu rămânem proști în urma actului artistic”, a notat jurnalistul.

VIDEO AICI – VIDEO CU DROGAȚII DE LA NEVERSEA: „Educație” sexuală live

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.