“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MILITARȘTIRI BUZAU

DOLIU IN BUZAU: Loctiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie “Getica”, generalul Adrian Soci, A MURIT

adrian soci

Personalul Diviziei 2 Infanterie „Getica” anunţă, cu adâncă durere şi profundă compasiune, trecerea în lumea veşnică a generalului de brigadă dr. Adrian Soci, locţiitor al comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Acesta a murit sâmbătă seară, la Buzău, unde locuia din toamna anului trecut, de când a ocupa înalta funcţie militară, conform ziarului Adevarul.

Născut în localitatea Săboani din judeţul Neamţ, generalul Adrian Soci avea 52 de ani. El a fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată ”Mărăşeşti“ începând cu 5 decembrie 2013, după ce, anterior, timp de patru ani, a ocupat funcţia de şef de stat major al Brigăzii. Din octombrie 2016, generalul de brigadă dr. Adrian Soci a fost locţiitor al comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Acum, la pierderea unui camarad cu o sensibilitate incredibilă, cu o căldură umană impunătoare cu o calitate morală şi profesională deosebită, care a păstrat vie tradiţia militară, devotat uniformei militare şi având un respect total pentru credinţa şi valorile neamului românesc, militarii din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica” îşi exprimă profundul regret la trecerea în lumea veşnică a generalului de brigadă dr. Adrian Soci.

Respectul pe care îl impunea, generalul de brigadă dr. Adrian Soci, prin calităţile sale profesionale şi prin condescendenţa de care a dat dovadă tot timpul, atât în misiunile executate în ţară cât şi în misiunile internaţionale din Afganistan 2005 şi 2008, manifestând întotdeauna spirit de corp, împărtăşind împreună cu ceilalţi camarazi valorile comune (mândrie, loialitate, încredere în sine, onestitate, disciplină, solidaritate), îl situează în galeria marilor comandanţi.

Generalul de brigadă dr. Adrian Soci, camaradul, va rămâne veşnic în amintirea noastră, a militarilor, iar momentele grele ale despărţirii, nu vor fi niciodată uitate. Am pierdut un militar destoinic, care a strălucit prin rezultate şi performanţe de-a lungul întregii sale cariere fiind decorat de-a lungul timpului cu numeroase distincţii, amintind: Bronze Medal – SUA, Medalia „NATO – non article five”, Virtutea militară în grad de cavaler, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Credinţa andreiană – Episcopia „Dunării de Jos”.

Noi toţi, militari şi civili, cei care l-am cunoscut şi admirat ca om şi profesionist, personal sau prin natura relaţilor de serviciu, îi vom păstra o amintire vie.

Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, greu încercate de dureroasa pierdere.

Rugăm pe Hristos, să reverse harul Său, al luminii şi vieţii veşnice, peste acest erou, dăruindu-i odihna sfântă întru nădejdea Învierii, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Semnează personalul din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.