Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATIPOLITICA

DEZVALUIRI SOCANTE: Viorica Dăncilă – Propunerea PSD Anti-Familie

vd3

Viorica Dăncilă este unul dintre cei opt europarlamentari PSD care au susținut cel mai radical raport pro-avort și anti-familie din Parlamentu European, Raportul Estrela.

În ce a constat Raportul Estrela ?

  • liberalizarea totală a avortului, prin relaxarea legislației restrictive (acolo unde aceasta mai există) și eliminarea procedurilor administrative de temporizare (consiliere, timp de așteptare). Accesul la avort să se facă imediat și fără obstacole;
  • avortul și contracepția, precum și operațiile de schimbare de sex, trebuie asigurate din bani publici;
  • organizațiile private care promovează „sănătatea sexuală și reproductivă” trebuie finanțate din bani publici;
  • reglementarea” (adică restricționarea) obiecției de conștiință, folosită de medici pentru a refuza practicarea avortului;
  • permiterea avortului și a serviciilor conexe în clinicile și spitalele administrate de culte religioase;
  • legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene;
  • obligativitatea educației sexuale începând cu ciclul primar;
  • avort și contracepție gratuite pentru adolescenți, fără știrea și acordul părinților;
  • educarea „într-o viziune pozitivă” asupra homosexualității.

Au susţinut raportul:

ALDE: Norica Nicolai, Renate Weber

PSD: Victor Boştinaru, Corina Crețu, Minodora Cliveti, Sabin Cutaș, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Pașcu, Daciana Sârbu, Dan Claudiu Tănăsescu

S-au abţinut:

Adrian Severin, Ovidiu Silaghi

Absenţi:

Elena Băsescu, Adriana Țicău, Eduard Hellvig

Raportul Estrela a fost respins din fericire la un scor strâns de către Parlamentul European în 10 decembrie 2013.

Sursa: Incorect Politic

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.