Alertă în spitalele din România! S-a descoperit CIUPERCA NEAGRA

O boală gravă a fost descoperită în spitalele din România! Ciupercă neagră (mucormicoză) care a făcut ravagii în India a fost descoperită și în țara noastră, la pacienți post COVID-19. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că această boală are complicații fatale. Care sunt simptomele?

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, a declarat conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București.

„Șase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București. Cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19.

Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.

Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19.

Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere
Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Potrivit statisticilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40%, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.

Care sunt simptomele?
Cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară.

Evoluția poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet și imunitate scăzută.

Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa; capital.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *