Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
ECONOMICJUSTITIE

Alertă de gradul zero! Monstruoasa coaliţie aflată la putere în România a decis predarea ţării

stare de alerta

Monstruoasa coaliţie aflată la putere în România a decis predarea ţării. Efectiv, în scurt timp România nu va mai fi o ţară, ci un teritoriu unde mafia multinaţională îşi va face de cap. Iar orice încercare de a-ţi face dreptate va fi penalizată în cel mai securistic mod posibil, punându-te în faţa unui zid imposibil de trecut.

Par vorbe mari? Pare imposibil aşa ceva? Ei bine, nu! Culmea e că această imensă trădare de ţară este făcută de o mână de nulităţi, avându-l în frunte pe cel mai prost preşedinte pe care l-a avut ţara aceasta, Klaus Iohannis. E incredibil cum un individ atât de limitat, atât de gângav, o nulitate înfiorătoare, a reuşit să vândă o întreagă naţiune, să o pună efectiv pe tarabă şi s-o dea cui s-o nimeri.

Nu înţelegeţi cum e posibil aşa ceva? Simplu: prin legile justiţiei. A fost suficient să se găsească un ticălos care visează să ajungă premier – Pledoiu, după cum i se spune – care să pună în practică cea mai perversă modificare legislativă. După ce Pledoiu a înmormântat Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, transformând din nou procurorii şi judecătorii cu telecomandă într-o mafie protejată de lege, acum trece la pasul următor, rupând întreg aparatul de justiţie de statul român. Este ceva absolut incredibil ceea ce se petrece: sistemul care-ar trebui să asigure securitatea României – întrucât respectarea legii ţine de securitate! – cu toate că este plătit regeşte de la bugetul anemic al bietei noastre ţări, va fi condus din altă parte. Aşa-i că e incredibil?

Articole conexe

Practic, prin legile justiţiei – pomovate de Pledoiu şi avizate de Comisia parlamentară condusă de jigodia PNL Gabriel Andronache – sistemul de justiţie din România nu mai trebuie să se supună hotărârilor Curţii Constituţionale. După cum ştim, în conformitate cu art. 147 din Constituţia României, „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Practic, ceea ce face cu bunăştiinţă mafia politică avându-l în frunte pe Plăvan, secondat de cele două nulităţi Ciucă şi Ciolacu, este o operaţiune perversă prin care se scoate nu doar justiţie, ci întregul sistem legislativ în afara deciziilor Parlamentului, ICCJ, Curţii Constituţionale s.a.m.d. Din acel moment, în tot sistemul judiciar autohton poate opera legea străină, în defavoarea celei autohtone. Aşa cum Plăvanul a dat o lovitură de stat prin numirea ilegală a lui Ciucă la vârful Înaltului Stat Major, la fel se întâmplă şi acum, forţându-se o lovitură de stat pentru cedarea de facto a suveranităţii naţionale.

Ca să înţelegeţi mai bine, să vă dau câteva exemple despre haosul care se va instaura în România. După cum ştim, aici nu sunt legale căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. De asemenea, familia este definită a o unire între un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, un cuplu homosexual se va putea adresa justiţiei care, dacă vrea, va judeca după „standardul european” şi va spune că cei doi petenţi întemeiază o familie, iar astfel, statul român va fi obligat să aplice legea astfel încât să le accepte celor doi toate drepturile care decurg din această situaţie. Partea frumoasă abia acum vine. Dacă cei doi decid să ia un credit ipotecar, banca va fi obligată să-i trateze ca pe o familie. Notarul, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de asemenea. Ce se întâmplă dacă cei doi divorţează? Sau, mai bine spus, cum vor putea cei doi să divorţeze? Unul dintre ei s-ar putea adresa aceleiaşi justiţii spunând că întreaga căsătorie nu are niciun temei, deoarece nu respectă legislaţia României. Şi, din nou, un judecător i-ar putea da dreptate deoarece, nu-i aşa?, el are dreptul să se raporteze şi la legislaţia autohtonă. Astfel, în urma unei asemenea decizii, întreg actul care-a stat la baza împrumutului pică, la fel ca şi contractul de ipotecă sau cel de vânzare-cumpărare. Banca, în acest caz, va cam rămâne în fundul gol deoarece a dat un credit pe un act considerat de aceeaşi justiţie ilegal.

În cazul de faţă avem de-a face cu o situaţia paradoxală, însă sunt nenumărate alte situaţii. Spre exemplu, în legislaţia autohtonă emiterea ce cecuri fără acoperire este considerată înşelăciune, fiind pedepsită cu închisoare de minim 6 luni. Un cetăţean, dacă are spate, va putea să tragă câte ţepe cu cecuri vrea în România, iar când va fi cercetat, s-ar putea să i se dea neînceperea urmăririi penale deoarece, în conformitate cu legislaţia UE, pentru cecuri nu este prevăzută nicio sancţiune. Frumos, nu-i aşa?

Totuşi, dincolo de toate aceste situaţii hilare, realitatea e cea pe care v-am spus-o: se pune de-o mega-instituţie care se va sustrage în totalitate legislaţiei autohtone, punând în aplicare, după bunul său plac şi fără a putea fi trasă la răspundere de nimeni, orice legislaţie doreşte. Cui foloseşte asta? Evident securiştilor şi stăpânilor lor exerni, în condiţiile în care de fiecare dată când e nevoie se vor găsi portiţe pentru a fenta sistemul, iar jigodiile să scape. Oricum, după cum s-a văzut, nuitatea Koveşi a scăpat graţie săgeţilor din sistem, asta cu toate că locul ei adevărat era la puşcărie. Şi, ca să înţelegeţi cum funcţionează aşa-zisa justiţie europeană, vă voi aminti despre scandaloasa acceptare în termen record a plângerii lui Koveşi depusă la CEDO. Acolo unde bieţii oameni de rând aşteaptă uneori şi peste zece ani, plângerea Cicloapei a fost admisă în mai puţin de-o lună. Justiţie, frăţiorule!

Ceea ce nu v-am amintit, este că în conformitate cu aceeaşi legislaţie, justiţia pe bază de protocol este repusă pe tapet. După ce-a fost desfiinţată prin hotărâri ale CCR, această formă monstruoasă de mafie instituţionalizată nu va mai putea fi dărâmată deoarece jusiţia nu va mai fi obligată să se supună controlului CCR. Simplu, nu-i aşa?

Întrebarea care se pune este dacă putem cu adevărat să facem ceva? Pe moment, cred că ar trebui să se reia acţiunea de SMS-uri adresate parlamentarilor, după modelul din pandemie, atunci când aceeaşi coaliţie avea de gând să introducă vaccinarea obligatorie. De data aceasta efectele unei asemenea legislaţii sunt mult mai perverse. Imaginaţi-vă că un ONG de-al lui Soros ar da în judecată statul român deoarece nu impune vaccinarea obligatorie anti-COVID. Acel ONG ar câştiga în instanţă – deoarece e european, nu-i aşa? – iar statul ar fi obligat să pun în aplicare vaccinarea obligatorie a cetăţenilor. Uite cum s-ar ajunge ca guvernatrea, indiferent de cine ar fi la putere, să fie telecomandată prin intermediul justiţiei strâmbe.

E crâncen ceea ce se petrece. Viermii străini, paraziţii, ne-au invadat. Întreg organismul statului este cangrenat întrucât statul e cuprins de o infecţie generalizată. Iar noi suntem principalele victime. Când oare ne vom trezi?

Dan Diaconu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.