Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

A aparut fotografia de la arestarea lui Cîțu în SUA pentru conducere sub influența alcoolului- FOTO

 

florin citu

Autoritățile americane au pus la dispoziția Aleph News și Mediafax fotografia („mug shot”) din momentul arestării lui Florin Cîțu pe teritoriul SUA.
Documentul din dosarul penal arată că lui Florin Cîțu i s-a alocat la arestare numărul 23665.
Autoritățile susțin că l-au ținut pe Florin Vasile Cîțu în Penitenciarul din Story County, după ce acesta a fost prins de Poliție, pe 3 decembrie 2000, „conducând sub influență”, la volanul mașinii Ford Probe roșie și după ce a fost luat în custodia SUA.
Autoritățile SUA susțin că amprentele lui Florin Cîțu din dosar nu sunt informații publice, ci doar documentul care-l prezintă pe acesta arestat.

În alt răspuns obținut de Aleph News și Agenția Mediafax, alte autorități americane arată că cel de-al 2-lea dosar civil al lui Florin Cîțu, privind datoria neplătită de peste 6.698,73 de dolari de pe cardul de credit deschis la Maryland National Bank, NA a fost respins de judecător „după ce domnul Cîțu nu a putut fi localizat pentru a primi notificarea procesului”.
Aleph News și Agenția Mediafax au obținut fotografia din dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîțu, așa cum ea a fost pusă la dispoziție de către autoritățile americane, și prezintă publicului acest portret, așa cum se regăsește în documentele aflate în dosar și a fost transmis de autorități.

Autoritățile americane au pus la dispoziția Aleph News și Mediafax fotografia de la momentul arestării (luarea în custodie) lui Florin Cîțu pe teritoriul SUA.

arestare florin citu 1024x576 1

Funcționarul guvernamental american arată în răspuns că amprentele lui Florin Cîțu din dosar nu sunt informații publice, astfel că a pus la dispoziție doar imaginea de la momentul arestării premierului Cîțu pe teritoriul SUA.

Așa numitul „mug shot” este un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane și preluarea acesteia în custodie.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.