Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Vom avea o vacanță de 9 zile toate libere de la stat

Anul acesta, mulți români au avut parte de o minivacanță destul de generoasă după ce liberele de 1 iunie și cele de Rusalii au fost legate prin decizia autorităților.

Rămâne de văzut dacă aceeași îngăduință se va aplica și în 2018, având în vedere că ar fi vorba de mai multe zile. Anul viitor, ziua de Rusalii este duminică, 27 mai, iar luni, 28 mai, este tot liber legal. În aceeași săptămână însă, dar în ziua de vineri, românii au din nou liber pentru a sărbători ziua de 1 iunie.

Ca urmare, dacă autoritățile ar decide, românii ar putea avea o vacanță în toată regula, nu una în variantă mini, și s-ar întinde pe 9 zile.

La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, care în vechime era închinată și strămoșilor. Rusaliile sau Cincizecimea- ce semnificație are și ce tradiții se respectă.

Câte zile libere mai avem anul acesta

Anul acesta românii vor avea cu două zile libere mai mult decât în 2016. Mai precis, anul acesta au fost doar 12 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, iar dintre aceste doar șapte au fost în timpul săptămânii.

După minivacanța de 1 Mai și cea de Rusalii, rămâne de văzut dacă autoritățile vor acorda una și de Sfânta Maria, având în vedere că ziua pică marțea. Iată câte zile libere mai avem anul acesta:

15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României
25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul
Sursa: libertatea.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.