Tag Archives: zile libere 2018

VESTI BUNE pentru români: ce ZILE LIBERE vor avea până la finalul anului 2018

În august, pe 15, creştinii marchează Adormirea Maicii Domnului. Mai avem o zi liberă în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Anul 2018, are 15 sărbători legale, dintre care 11 zile nelucrătoare, care pică în timpul săptămânii. ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2018: 15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului 30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei 1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Naţională a României 25 decembrie (marți) – Crăciunul 26 decembrie (miercuri) – a doua zi de Crăciun. VEZI SI: VESTI BUNE pentru o parte dintre românii care stau la BLOC! Din ce motiv vor fi scutiți de aceste CHELTUIELI La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Angajatorii au obligația de a acorda aceste zile libere salariaților sau să acorde compensații angajaților care trebuie să se prezinte și în aceste zile la lucru. Salariații care trebuie să lucreze și în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală sunt, în general, angajați ai unor unități medicale, unități de alimentație publică și unități de producție „cu foc continuu”. Liberele legale nu pot fi incluse în durata concediului anual de odihnă.

Citeste tot articolul

Vom avea o vacanță de 9 zile toate libere de la stat

Anul acesta, mulți români au avut parte de o minivacanță destul de generoasă după ce liberele de 1 iunie și cele de Rusalii au fost legate prin decizia autorităților. Rămâne de văzut dacă aceeași îngăduință se va aplica și în 2018, având în vedere că ar fi vorba de mai multe zile. Anul viitor, ziua de Rusalii este duminică, 27 mai, iar luni, 28 mai, este tot liber legal. În aceeași săptămână însă, dar în ziua de vineri, românii au din nou liber pentru a sărbători ziua de 1 iunie. Ca urmare, dacă autoritățile ar decide, românii ar putea avea o vacanță în toată regula, nu una în variantă mini, și s-ar întinde pe 9 zile. La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, care în vechime era închinată și strămoșilor. Rusaliile sau Cincizecimea- ce semnificație are și ce tradiții se respectă. Câte zile libere mai avem anul acesta Anul acesta românii vor avea cu două zile libere mai mult decât în 2016. Mai precis, anul acesta au fost doar 12 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, iar dintre aceste doar șapte au fost în timpul săptămânii. După minivacanța de 1 Mai și cea de Rusalii, rămâne de văzut dacă autoritățile vor acorda una și de Sfânta Maria, având în vedere că ziua pică marțea. Iată câte zile libere mai avem anul acesta: 15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului 30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei 1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României 25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul Sursa: libertatea.ro

Citeste tot articolul