Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISTIRI

VINE POTOPUL! COD PORTOCALIU de VIJELII pana MARTI la pranz – Iata ZONELE vizate

Agentia Nationala de Meteorologie a emis luni, 3 iulie, o noua avertizare de vreme rea ce vizeaza doua treimi din judetele tarii.

AVERTIZARE METEOROLOGICÃ

Interval de valabilitate: 03 iulie, ora 10 – 04 iulie, ora 10
Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosfericã
Zone afectate: conform textului şi hãrţii

COD PORTOCALIU

În intervalul menţionat, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precãdere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei. Ploile vor fi însoţite de descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi izolat grindinã.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzãu, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Cãlãraşi, în municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov se vor înregistra cantitãţi de apã de 50…70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80…90 l/mp, îndeosebi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeş şi Vâlcea.

COD GALBEN

În Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitãţi de apã de 25…50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţionalã de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj. (sursa)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.