Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATIȘTIRI BUZAU

ULTIMA ORA: Carnagiu pe E85 Cincisprezece victime, Planul Roșu de intervenţie a fost activat! – VIDEO NECENZURAT

Un grav accident de circulaţie în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs duminică după-amiază pe E85, pe raza localității Urziceni.

Paisprezece persoane au fost rănite, iar o alta a decedat după un accident care ar fi avut drept cauză neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie.

La fata locului au fost deplasate mai multe echipaje de descarcarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare si prim ajutor, o ambulanta SMURD, o autospecială pentru victime multiple si patru echipaje medicale SAJ. De asemenea, la fața locului a sosit și un elicopter SMURD.

Un șofer aflat în trafic a filmat totul și a posta imaginile pe Internet. Filmarea începe înainte ca forțele ISU să ajungă înteren. Mai mulți participanți la trafic sunt primii care sar în ajutorul victimelor și încearcă să le scoată din mașini.

Traficul pe E85 este blocat mai bine de două ore.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.