Trupele NATO vin în România! Vasile Dîncu, precizări de ultimă oră

 

Tensiunile care s-au adâncit între Rusia și Ucraina generează îngrijorări majore și în România. Deși ministrul Apărării a anunțat că nu se poate pune problema de izbucnirea unui război, trupele NATO urmează să ajungă în România.

Într-un interviu acrodat la Digi24, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a vorbit despre trupele NATO care vor ajunge în România. Potrivit acestuia, în țară vor ajunge atât trupe franeze cât și alte trupe străine.

Ministrul nu a precizat însă numele acestor țări, adăugând faptul că acestea deja au anunțat că vor să participe, dar până când nu se confirmă decizia finală, nu poate fi făcut un anunț public în acest sens.

„A anunțat-o președintele Macron deja, se pune problema numai când, unde și în legătură cu componența acestor trupe, pentru că este vorba, ca și în cazul batalionului Stryker, a regimentului care vine din Germania, este vorba de un comandament aliat, deci lucrează sub comanda aliată. În cazul batalionului francez care va veni, acesta are un nucleu din armata franceză și sub comanda franceză și aliată, însă vor participa și alte țări.

Probabil că vor fi și alte țări din NATO care au anunțat deja că ar putea să participe, dar până nu se confirmă nu putem să anunțăm public”, a spus miercuri seară Vasile Dîncu, la Digi24.

Acesta a subliniat faptul că trupele NATO vin în România în contextul situației urgente generate de tensiunile dintre Rusia și Ucraina. Ministrul adaugă că, potrivit analizelor, prin acumularea de material și trupe, prin toate mișcările pe care Federația Rusă le face la granița cu Ucraina, există o posibilitate destul de mare de intervenție armată acolo.

El a adăugat că trupele NATO care vin în România nu vor rămâne definitiv în țară, ci va fi vorba despre o rotație.

Cât timp vor sta trupele NATO în România
„Sunt trupe care în acest moment au fost aduse și prin raportare la situația de urgență care există, pentru că toate analizele arată că prin acumularea de material și trupe, prin toate mișcările pe care Federația Rusă le face la granița cu Ucraina, există o posibilitate destul de mare de intervenție armată acolo. Evident că aceste trupe nu sunt definitiv venite în România, există și o rotație în această situație. În România, Polonia și în alte țări, prezența trupelor aliate va avea un calendar”, a adăugat ministrul.

Vasile Dîncu a menționat că tot ceea ce face NATO la momentul actual are un caracter defensiv, iar Rusia nu a oferit un răspuns în acest sens până acum.

„Toate acțiunile NATO sunt cu caracter defensiv, de accea a a venit și acea invitație pentru Federația Rusă legată de inspectarea bazelor din România și Polonia, pe principiul reciprocității. Deocamdată Rusia nu a răspuns și nu cred că va răspunde, este observația mea personală, pentru că i-ar dispărea o temă importantă de propagandă, aceea că trupele NATO au venit la granița Rusiei, au pus baze și că este pusă în pericol securitatea Federației Ruse, lucru total neadevărat”, a adăugat ministrul Apărării.

De menționat este faptul că, recent, Pentagonul a confirmat oficial că 1.000 de militari americani vor fi trimiși în România.
John Kirby și-a început conferința de presă cu afirmația că un război cu Rusia nu este inevitabil, iar SUA poate căuta o soluție diplomatică.

„Nu știm dacă Rusia a luat o decizie finală de a invada Ucraina, dar este clar că are această intenție. Conflictul nu este inevitabil. Statele Unite vor căuta o soluție diplomatică”, a spus oficialul american.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *