“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Se pune la cale PLANUL pentru înlăturarea lui Putin. Întâlnirea secretă din Lituania

vladimir putin ziua victoriei 9 mai patura 640x400 1

Politicieni, ruși stabiliți în străinătate, jurnaliști, dar și activiști au participat la o întrunire în Lituania unde s-a discutat despre cum ar arăta o Rusie fără Putin. Au fost luate în calcul trei scenarii pentru înlăturarea liderului de la Kremlin.

O întâlnire secretă care ar fi avut loc în Lituania a reunit actuali și foști politicieni, jurnaliști, activiști pentru drepturile omului și experți în diverse domenii, care au discutat mai multe scenarii pentru o Rusie fără Vladimir Putin, potrivit cotidianului german Bild.

Potrivit sursei citate, reuniunea a fost inițiată de ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis. 70 de persoane ar fi participat la întâlnire, printre acestea numărându-se și mulți ruși stabiliți de ani buni în străinătate. Potrivit unui corespondent Bild, unul dintre ei chiar a ținut un discurs comparând regimul lui Putin din Rusia cu regimul lui Hitler din Germania nazistă.

„Putin crede că rușii sunt superiori etnic față de ucraineni. De aceea are dreptul să-i subjuge. Și de aceea Rusia are nevoie urgentă de „de-putinizare. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine“, a spus unul dintre participanți, potrivit sursei citate.

Scenarii pentru înlăturarea lui Putin
Trei scenarii pentru înlăturarea de la putere a lui Vladimir Putin, ar fi fost discutate în cadrul întâlnirii. Primul și cel mai puțin probabil presupune că actualul regim se va destrăma, ceea ce va duce la noi alegeri în țară. Al doilea scenariu, ar presupune o lovitură de stat militară, în urma căreia guvernul din Rusia va deveni mai slab și va putea fi înlăturat.

Al treilea, pe care experții îl consideră cei mai dureros pentru Rusia, este o revoltă în masă din cauza foametei și a sărăciei. Acest lucru ar putea duce la un război civil în interiorul țării și, ca urmare, la căderea regimului Putin, mai scrie Bild.

Boala lui Putin
În ultima vreme, apar tot mai multe zvonuri potrivit cărora liderul de la Kremlin ar fi bolnav în fază terminală, dar toate aceste informații au fost dezmințite vehement de Moscova.

Ultima informație de acest tip a apărut în urmă cu câteva zile și susține că Vladimir Putin suferă de cancer abdominal. Există zvonuri la Moscova că urmează să se confrunte cu o intervenție chirurgicală pentru cancer și că ar putea să-l pună la conducere pe consilierul de încredere Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, cât timp este incapabil.

Zvonurile privind sănătatea precară a lui Putin au fost alimentate și de apariția sa la parada de 9 mai când apărut vizibil slăbit, cu probleme de coordonare, iar la un moment dat a fost învelit cu o pătură.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.