Scandal MAXIM la varful BOR. IPS Teodosie primeste o GREA lovitura

Scandalul a explodat la vârful BOR. Teodosie, arhiepiscopul Tomisului a fost asupru criticat de Patriarhul Daniel. Acesta din urmă a transmis, scrisoare oficială, de ce îi e refuzată avansarea în ierarhia bisericii. printre acuzațiile lansate se numără răzvrătirea, sfidarea Patriarhiei sau atitudinea provocatoare.

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a refuzat lui Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, avansarea în ierarhia internă și transformarea în mitropolit, potrivit unui răspunsul oficial. Decizia oficială i-a fost trimisă lui Teodosie de cancelaria Sfântului Sinod ”din încredințarea” Patriarhului Daniel.

În scrisoarea din 19 aprilie 2021, Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o ”ambiție personală”, fără ca toate condițiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite. Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021. În plus, decizia oficială de respingere cuprinde și referiri la comportamentul lui Teodosie, atât cel public, cât și cel din interiorul bisericii.

”Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”, se arată în scrisoare.

Arhiepiscopia Tomisului sfidează dispozițiile Patriarhiei Române
”Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, mai arată decizia inițiată de patriarhul Daniel.

Potrivit documentului, Arhiepiscopia Tomisului are ”probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională” și arată că o parte dintre acestea au fost discutate în ședința Sfântului Sinod (organismul colectiv de conducere al BOR) din 25 februarie. Mai mult, se mai arată că unele inițiative al Arhiepiscopiei Tomisului din perioada pandemiei ”au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

Arhiepiscopia Tomisului, acuzată că nu-și plătește facturile vechi
Decizia oficială mai evidențiază problemele de la școala doctorală păstorită de Arhiepiscopia Tomisului – teze plagiate, profesori care nu au legătură cu disciplina, deficiențe de redactare a textului.

Arhiepiscopia Tomisului e acuzată și de refuzul de a-și plăti facturile vechi din 2016, în valoare de 468.822 de lei către Patriarhie, fiind dată ca exemplu datoria față de Tipografia Cărților Bisericești.

Teodosie s-a remarcat constant de la începutul pandemiei prin sfidarea regulilor impuse de autorități, dar și a celor interne ale BOR. Astfel, el a organizat o slujbă de Înviere cu repetiție în 2020, a refuzat să utilizeze lingurița de unică folosință pentru împărtășanie și a avut un discurs virulent anti-vaccin și împotriva regulilor de protecție sanitară.

Sursa: capital.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație