S-a aflat ce a făcut Klaus Iohannis! Gafa uriașă a președintelui

 

În cadrul evenimentului ”Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, președintele Klaus Iohannis a venit cu diverse propuneri de activități pentru elevi în Școala Altfel. Acest lucru nu este unui ieșit din comun, însă șeful statului nu a luat în considerare un aspect important.

Klaus Iohannis, prins pe picior greșit! Șeful statului a făcut o gafă uriașă
Școala Altfel a fost eliminată din structura anului școlar din luna noiembrie a anului trecut, iar cel care a luat această decizie a fost nimeni altul decât ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, notează edupedu.ro, care adaugă că modificarea a fost făcută în timpul vacanței forțate a elevilor.

Tot la acea vreme, ministru Educației spunea cum pot fi recuperate cele două săptămâni de vacanță forțată.

”Compensarea se face printr-o săptămână din vacanță în perioada 3-10 ianuarie pentru elevii din gimnaziu și liceu și printr-o a doua săptămână, renunțându-se la săptămâna Școala Altfel, iar pentru elevii din învățământul primar se va renunța doar la Școala Altfel, în cazul lor nu vor avea pierdere din vacanța de iarnă. Vom intra în vacanță în data de 23 decembrie, vom avea 10 zile de vacanță de sărbători, elevii de gimnaziu și liceu vor reveni la școală pe 3 ianuarie, elevii din clasele 0-IV vor reveni la școală pe 10 ianuarie”, a fost declarația ministrului Cîmpeanu.

Citiți și:  Lovitură pentru Klaus Iohannis! Simion pregătește OPERATIUNEA

Nimeni nu a sesizat greșeala făcută de președinte
La evenimentul ”Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” au participat, alături de Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae Ciucă și chiar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Cu toate acestea, nimeni din sală nu a sesizat că propunerile legate de Școala Altfel nu pot fi concretizate, având în vedere că aceasta nu mai este prevăzută în structura anului școlar.

Sursa anterior citată amintește că Școala Altfel se desfășura în perioada 8-14 aprilie pentru toți elevii. Potrivit structurii actuale, elevii au cursuri în perioada menționată anterior. În ultimii doi ani, Școala Altfel nu a mai fost organizată.

Citiți și:  Ministrul Educatiei il ataca la scena deschisa pe Arafat

Structura acestui an școlar arată că primul semestru se va încheia pe data de 14 ianuarie, iar cel de-al doilea semestru va începe pe data de 17 ianuarie, fără ca elevii să mai beneficieze de vacanța intersemestrială.

Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște
Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *