“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ECONOMIC

Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket

62133785

Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile.

Astfel, foarte multe tarabe și supermarketuri sunt deja pregătite să primească clienți, dar îi întâmpină cu prețuri uriașe.

Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna
Comercianții de pe litoralul românesc vor să profite la maximum de sezonul estival și au deschis deja multe din magazinele sau tarabele de la malul Mării Negre. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, prețurile piperate în așteaptă la rafturi.

Reporterii „Adevărul” au discutat cu câțiva turiști din Iași, care se află pe parcursul acestor zile în stațiunea Mamaia, unde se pun la punct ultimele detalii pentru primirea vizitatorilor.

Aceștia au declarat că nu au avut cum să nu observe prețurile piperate pe care le au unele produse, în unele cazuri fiind duble față de cele obișnuite.

„Sunt foarte puține persoane în stațiune, noi am mers aici pentru liniște. Cred că multe persoane lucrează pe litoral, din cele pe care le vedem. Prețurile sunt deja foarte mari la produsele din magazinele mai mari, dar și din micile magazine de pe malul mării. Loțiunile de protecție solară sunt foarte scumpe. Am cumpărat de acasă o loțiune cu 60 de lei, iar aici, aceeași loțiune costă 134 de lei. E mai mult decât dublu. Sucurile, apa, toate sunt extrem de scumpe. Și în anii trecuți erau prețuri mari, dar parcă acum sunt mai mari ca oricând”, a povestit Bogdan Rusu, tânăr în vârstă de 29 de ani care se află în vacanță în Mamaia.

Apa și sucul, foarte scumpe pe litoral
Turiștii au fost surprinși și de prețurile pe care le au băuturile în supermarket. Conform celor relatate de ei, sucurile și apa au prețuri mult mai mari decât cele obișnuite.

„O doză de suc o cumperi cu 8 sau 9 lei, în timp ce acasă, la orice magazin, este aproape 5 lei. Vorbim despre prețuri de magazin, nu de terasă sau restaurant. O apă plată la 2 litri este aproape 10 lei, în mod normal fiind la fel, aproximativ 5 lei. Prețurile sunt mari, nu mai poți spune că mergi la mare și te aprovizionezi de la magazin pentru că ieși mai ieftin. La fel e și la bere sau la vin. O bere care în mod normal costă până în 6 lei, în Mamaia se vinde cu 8 sau 9 lei. Vinul, aproape dublu la preț, depinde de sortiment”, a mai povestit tânărul în vârstă de 29 de ani.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.