Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Luptă pentru „tron”. Cei doi șefi ai DSVSA București s-ar fi luat la bătaie în toaleta instituției. Ambii, duși cu duba la Poliție

Jmg9NDQwJmhhc2g9ZjI1MWZkZmViMTMwMzJlNzk5NzU3ODJkYzAwZWYxNmQ.thumb

 Directorul executiv, Ovidiu Zvorișteanu, a fost iritat de faptul că adjunctul său, Adrian Vasile, a utilizat closetul pe care l-a revendicat numai pentru el, dar susține că nu l-a lovit pe acesta.

Cel din urmă refuză să comenteze incidentul.

Poliția i-a dus pe amândoi la declarații. Luni după-amiază, în jurul orei 14:00, un echipaj de la Secția 13 Poliție din București a sosit la sediul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București, aflat pe strada Ilioarei. Polițiștii au trebuit să intervină pentru a aplana un conflict fizic și verbal apărut între directorul adjunct Adrian Vasile și directorul executiv Ovidiu Zvorișteanu.

„Totul a pornit de la faptul că Zvorișteanu l-a prins pe adjunctul său folosind toaleta pe care a decretat-o ca fiind rezervată numai lui. Zvorișteanu a început să-i adreseze vorbe grele colegului său, acesta a ripostat spunând că nu-i poate interzice să intre în toaletă, după care directorul executiv a sărit la bătaie.

O tragicomedie totală”, a povestit pentru Libertatea o sursă din ANSVSA. Cei doi directori au fost duși cu duba la sediul Secției 13, unde au fost audiați. Adrian Vasile a depus o plângere penală împotriva șefului său, iar apoi s-a dus la Institutul Național de Medicină-Legală pentru a obține certificat de vătămare corporală. Poliția confirmă incidentul din sediul DSVSA Poliția Capitalei a confirmat pentru Libertatea incidentul avut la sediul DSVSA București:

„La data de 20 decembrie 2021, prin apel 112, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla la locul de muncă a avut un conflict cu un coleg al său, fiind agresat și amenințat. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității menționate, cei doi bărbați fiind conduși la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.”

Directorul Zvorișteanu: I-am cerut să nu mai folosească oficiul meu. Nu l-am lovit! Contactat de Libertatea, directorul Ovidiu Zvorișteanu (foto) a confirmat conflictul cu adjunctul său, dar neagă că l-a lovit pe acesta.

„Eu sunt director executiv, am un birou, un secretariat și un oficiu, o încăpere, unde îmi țin lucruri personale, ceva de mâncare, o napolitană, o apă, lucruri personale. Oficiul acesta are și o toaletă, ceva simplu. Directorul adjunct a intrat acolo, eu am fost anunțat, iar când a deschis ușa, l-am invitat afară, iar el a ieșit din secretariat și a început să țipe că cheamă poliția. Am mers la poliție, am depus o declarație. Eu unul nu l-am bruscat, el tot încearcă să mă provoace de mai multă vreme. Nu l-am atins!”, susține Zvorișteanu.

Întrebat dacă între cei doi există un conflict politic, Zvorișteanu a declarat că el nu este membru de partid. „Sigur, viața te face să cunoști oameni de peste tot”, a adăugat acesta, amintind că adjunctul său, Adrian Vasile (foto), a fost secretar general adjunct la Ministerul Culturii pe vremea ministrului Daniel Breaz, fapt consemnat și de ziarul Adevărul.

Contactat telefonic, directorul adjunct Adrian Vasile a refuzat să comenteze incidentul.

Sursa: libertatea.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.