Directorul executiv, Ovidiu Zvorișteanu, a fost iritat de faptul că adjunctul său, Adrian Vasile, a utilizat closetul pe care l-a revendicat numai pentru el, dar susține că nu l-a lovit pe acesta. Cel din urmă refuză să comenteze incidentul. Poliția i-a dus pe amândoi la declarații. Luni după-amiază, în jurul orei 14:00, un echipaj de la Secția 13 Poliție din București a sosit la sediul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București, aflat pe strada Ilioarei. Polițiștii au trebuit să intervină pentru a aplana un conflict fizic și verbal apărut între directorul adjunct Adrian Vasile și directorul executiv Ovidiu Zvorișteanu. „Totul a pornit de la faptul că Zvorișteanu l-a prins pe adjunctul său folosind toaleta pe care a decretat-o ca fiind rezervată numai lui. Zvorișteanu a început să-i adreseze vorbe grele colegului său, acesta a ripostat spunând că nu-i poate interzice să intre în toaletă, după care directorul executiv a sărit la bătaie. O tragicomedie totală”, a povestit pentru Libertatea o sursă din ANSVSA. Cei doi directori au fost duși cu duba la sediul Secției 13, unde au fost audiați. Adrian Vasile a depus o plângere penală împotriva șefului său, iar apoi s-a dus la Institutul Național de Medicină-Legală pentru a obține certificat de vătămare corporală. Poliția confirmă incidentul din sediul DSVSA Poliția Capitalei a confirmat pentru Libertatea incidentul avut la sediul DSVSA București: „La data de 20 decembrie 2021, prin apel 112, Secția 13 Poliție a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla la locul de muncă a avut un conflict cu un coleg al său, fiind agresat și amenințat. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității menționate, cei doi bărbați fiind conduși la audieri. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și …
Citeste tot articolul