Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATIPOLITICA

LISTA celor 14 parlamentari PNL și a celor 13 de la USR care au blocat a treia oară Referendumul pentru Familie

df

PNL s-a alăturat USR și a contestat la Curtea Constituțională Legea pentru modificarea și completarea legii nr.3/2000 sau „Legea organizării Referendumului”, așa cum mai este cunoscută. Practic, efectul acestei contestări este că Senatul nu mai poate vota actul normativ care oficializează Referendumului pentru familie.

Între timp, a apărut și lista parlamentarilor care au semnat sesizarea la CCR. De remarcat este că PNL, deși se recomandă a fi un partid de dreapta, are mai mulți palamentari pe listă decât USR. Iată cine sunt cei 14 PNL-iști:

Alina Gorghiu, Ion Popa, Leon Dănăilă, Daniel Fenechiu, Iancu Caracota, Ioan Cristina, Popa Cornel, Pereș Alexandru, Daniel Cadariu, Marius Nicoară, Florin Cîțu, Carmen Hărău, Răducu Filipescu, Romulus Bulacu.

Iată și lista parlamentarilor USR: Vlad Alexandrescu, Allen Coliban, Monica Dinică, Dircă George Edward, Nicu Fălcoi, Cristian Ghica, Mihai Goțiu, Dan Lungu, Nicolae-George Marussi, Florina Presadă, Adrian Wiener.

Pe lângă aceștia, a mai semnat și independentul Vergil Chițac. „Aici sunt adversarii profesioniști ai referendumului și ai suveranității poporului român”, a comentat președintele Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu.
Reamintim că PNL a semnat un protocol de colaborare cu Coaliția pentru Familie prin care se angaja să susțină desfășurarea Referendumului. – Sursa: ActiveNews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.