Între interesul național și vacanțele la Miami. Voi ce parere aveti de Iohannis?

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.

“Exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din perimetrele offshore, situate în zona economică exclusivă din bazinul Mării Negre, are o importanţă deosebită pentru România, din perspectiva dezvoltării pieţei interne, a contribuţiei benefice la prosperitatea economiei şi a cetăţenilor români, dar şi prin prisma consolidării securităţii energetice regionale. În acest sens, la nivel de principiu, este necesar un cadru normativ eficient şi durabil, capabil să asigure o distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi, precum şi la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naţionale. Pentru aceste motive, considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Jocurile președintelui

Citiți și:  Klaus Iohannis va fi suspedat? Care este planul lui Ciolacu

Legea off-shore în formula actuală a fost adoptată de Parlament în sesiune extraordinară. Au fost 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 abţineri, PNL şi USR fie s-au abţinut de la vot, fie au votat împotrivă, iar PMP a votat împotrivă.

Principalele amendamente aduse de PSD legii au fost: introducerea unui impozit pe veniturile suplimentare făcute de companiile care exploateză, jumătate din producţia de gaz să fie tranzacţionată pe piaţa din România iar sumele încasate din impozitul pe veniturile suplimentare şi redevenţe să meargă într-un fond special pentru parteneriatul public-privat.

După aceste amendamente s-a dezlănțuit iadul. Companiile petroliere au început o campanie media împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea pentru că după ultimele amendamente statul român câștiga 20 de miliarde de doalari iar marja lor de profit ar fi scăzut.

Citiți și:  Iohannis anunță cel mai NEGRU SCENARIU, trecut sub tăcere de autorități

Campania media nu a ținut, opinia publică a înțeles că Guvernul a ținut piept, poate pentru prima dată, ofensivei din exterior și a fost alături de PSD. În acest context, a intrat în luptă lobby-ul petroliștilor și al ambasadelor direct interesate.

Astfel, Klaus Iohannis a intrat în luptă de partea petroliștilor în dauna interesului național. Retrimiterea în Parlament a legii off-shore arată că președintele preferă să piardă puncte electorale cu un an înaintea alegerilor decât să piardă companiile străine bani. Acest lucru ne dă dimensiunea lobby-ului făcut în această speță.

Calculele lui Iohannis sunt simple: resursele naționale nu merită efortul unei lupte cu marile companii petroliere, stricarea relațiilor cu ambasadele care-l sprijină și, mai ales, întreruperea concediilor la Miami.

Autor: Alexandru David

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile