Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATI

HALUCINANT! EXCLUSIV / Un puști a hăcuit o bătrână cu peste 40 de lovituri de cuțit. CUTITUL – rupt in doua, infipt în cadavrul femeii

politia nu treceti crima

Nu o dată, criminali dezlănțuiți dau dovadă de un sadism ieșit din comun. Pare că nu e suficient că, din motive pe care numai mintea lor le fabrică, iau viața unui om nevinovat care a avut ghinionul să le iasă în cale, ci se transformă în fiare care măcelăresc trupul victimei. Asta a făcut un puști de 15 ani care a înfipt cuțitul în corpul unei bătrâne de nu mai puțin de 40 de ori ,până ce lama armei albe a cedat și s-a rupt. Jumătatea cuțitului abandonat de asasin a fost găsită de investigatori în cadavrul femeii ucise!

A trecut ceva vreme de când o femeie în vârstă de 71 de ani a fost măcelărită în propria gospodărie de un puști de numai 15 ani. Asasinul, Levente B., a fost prins de judiciariștii harghiteni și, chiar dacă a încercat să se apere spunând că nu el este cel care i-a luat viața bătrânei într-un mod atât de barbar, acum este la pușcărie pentru omor deosebit de grav. Își așteaptă condamnarea pentru o faptă comisă cu o cruzime ieșită din comun. În urma adolescentului-ucigaș a rămas amintirea unei bătrâne blajine pe care o știa toată suflarea satului, o femeie pe care a măcelărit-o în propria casă, dar și un dosar de omor între copertele căruia sunt probe cutremurătoare, nespuse până acum, ale cumplitului asasinat.

După mai bine de 40 de lovituri, cuțitul folosit de puștiul-criminal s-a rupt în două, din prăsele
Inițial, legiștii care au ridicat cadavrul din curtea casei aflată la marginea localității harghitene Merești – acolo unde s-a stabilit că bătrâna a fost ucisă -, număraseră, la o primă examinare exterioară, vreo 20 de răni adânci de cuțit. Însă, la autopsia cadavrului, specialiștii în medicină legală au realizat care este de fapt adevărata dimensiune a secvențelor de groază care s-au derulat în gospodăria bietei femei. Pe trupul său au fost numărate peste 40 de lovituri grupate mai ales în zona pieptului și a gâtului, dar și în cea a brațelor pentru că, cel mai probabil, bătrâna îngrozită și-a acoperit fața cu palmele în fața atacului mortal. Însă surpriza cea mare a venit atunci când în trupul septuagenarei au găsit lama armei albe folosită de asasin.

”Criminalul a lovit de peste 40 de ori. Poate ar mai fi continuat, cine știe, dar s-a rupt cuțitul, atât de violente au fost loviturile. Mânerul a rămas la autor care nu a realizat că a lăsat în urmă o jumătate de cuțit. Partea cu care el a plecat a fost găsită, cu hainele și o pereche de pantofi de sport purtate, într-o curte vecină ce aparține unui sătean care vine acasă la câteva luni. Probe ADN recoltate de pe mâner, de pe pantofii sport, dar și de pe clanța unei uși, toate murdare de sânge, au condus la identificarea autorului”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Asasinul beat a vrut să o violeze pe bătrână, dar i-a măcelărit trupul până ce lama cuțitului s-a rupt
Pus în fața probelor, Levente, puștiul-asasin care acum își așteaptă condamnarea, a refăcut până la urmă, pentru investigatorii harghiteni, filmul atacului barbar căruia i-a căzut victimă biata bătrână.

”Băiatul, beat, a bătut la ușa femeii cu gândul să o violeze. Faptul că victima s-a apărat și a încercat să intre rapid în casă l-a înfuriat și a rupt hainele de pe ea. A dezbrăcat-o complet, în pielea goală. Apoi a renunțat la ideea violului și a scos un cuțit pe care-l purta la brâu și a înjunghiat-o pe bătrână până ce lama armei albe s-a rupt în trupul ei. A abandonat cadavrul gol-pușcă în curte, a fugit, a aruncat mânerul cuțitului și pantofii însângerați, dar nu a realizat că a lăsat în urmă o grămadă de urme care au condus la identificarea și mai apoi la prinderea lui”, au adăugat aceleași surse.

Sursa: Libertatea.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.