“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICAL

Filantropul Gates, PROTECTORUL Big Pharma. Ce spunea miliardarul despre planul „vaccinului pentru toată lumea”

image 2020 05 20 24006736 41 bill gates

Drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile Covid-19 au împărțit lumea în două. Și, în ciuda acțiunilor sale filantropice, Bill Gates ține cu dinții de protejarea drepturilor brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid.

Greu de crezut, dar în primele luni ale pandemiei părea că lumea va fi unită și va acționa pentru a dezvolta un „vaccin al oamenilor”, potrivit unui comentariu publicat de Commondreams.com.

Având în vedere amploarea și urgența crizei declanșate în februarie 2020, sute de experți și cercetători mondiali în domeniul sănătății, reuniți la sediul OMS, au elaborat planuri extinse pentru a grăbi descoperirea unui vaccin.

Planul lor a fost o respingere fermă a modelului Big Pharma, în care companiile farmaceutice fac cercetări în spatele ușilor închise, păzind foarte bine „proprietatea intelectuală”, în timp ce se întrec în obținerea unui brevet, care le conferă monopol asupra noului lor produs.

Planul de urgență elaborat la sediul OMS de unii dintre cei mai buni experți din lume în boli infecțioase s-a bazat pe un concept rarisim în lumea Big Pharma: cooperarea în scopul creării unui bun public.

Începând cu primăvara anului 2020, guvernele din întreaga lume s-au speriat suficient de mult de noul virus mortal, încât au fost dispuse să îmbrățișeze o schemă atât de radicală, în ciuda obiecțiilor Big Pharma.

Acest plan conceput de oamenii de știință, prin care urma să fie creat un vaccin care aparține tuturor oamenilor, și nu acționarilor corporativi, a fost spulberat când Bill Gates s-a aventurat în luptă.

Multimiliardarul, descris adesea ca „țarul global al sănătății”, a obținut un statut aproape venerat pentru că a dat zeci de miliarde din averea sa într-un efort aparent altruist de a ajuta lumea.

Spre deosebire de alți filantropi miliardari, care dau bani la diverse instituții culturale de prestigiu, Gates s-a concentrat pe ajutorarea săracilor lumii.

Cu mult înainte de izbucnirea pandemiei, Gates canaliza miliarde de dolari de la fundația sa pentru a sprijini programele de vaccinare din țările în curs de dezvoltare.

Dar, după cum scrie Alexander Zaitchik, în cartea sa “Owning the Sun: A People’s History of Monopoly Medicine, from Aspirin to COVID-19”, Gates a subminat singur planul care ar fi putut duce la un „vaccin al oamenilor”.

Gates, profund angajat să protejeze drepturile deținătorilor de brevete
Pentru că, de fapt, în toată filantropia sa, Gates rămâne profund angajat să protejeze drepturile deținătorilor de brevete. El și-a făcut averea prin brevete pe inovațiile sale de computere și a susținut teza industriei farmaceutice potrivit căreia brevetele sunt necesare pentru a încuraja investițiile.

Big Pharma a fost super încântată să-l lase pe miliardarul altruist să fie liderul cauzei sale, oferind dovezi ale validității sale morale.

Deci, chiar înainte ca comunitatea științifică să aibă șansa de a lansa inițiativa publică cooperativă, în mai 2020, Gates a prezentat propria sa inițiativă COVID, bazată pe protejarea brevetelor și încurajarea filantropiei vaccinului.

Modelul Bill Gates-Big Pharma a fost un dezastru
Desigur, modelul Bill Gates-Big Pharma a fost un dezastru, companiile farmaceutice obținând profituri astronomice pe măsură ce au început să aprovizioneze cu vaccinuri COVID brevetate cei mai buni ofertanți. Lăsând astfel țările sărace să își vaccineze oamenii abia prin 2024.

Acest eșec abject a determinat o alianță a națiunilor în curs de dezvoltare, condusă de Africa de Sud și India, să solicite renunțarea la brevetele pentru vaccinurile și medicamentele COVID până la sfârșitul pandemiei.

Dar țările bogate au respins cererea de renunțare la brevet. O decizie recentă a administrației Biden de împărțire a brevetelor a schimbat oarecum dinamica, împingând chiar și Fundația Bill și Melinda Gates să susțină inițiativa țărilor sărace. Deși Gates nu și-a schimbat deloc discursul.

Povestea tragică a vaccinului evidențiază pericolul pe care îl reprezintă concentrarea extremă de bogăție și putere pe care o reprezintă Bill Gates.

„Puteți să brevetați soarele?”
Se pare că mega-filantropia lui vine la pachet cu o problemă: îi permite lui Gates să dețină o influență uriașă asupra problemelor cruciale, cum ar fi cea privind șansa săracilor lumii de a supraviețui pandemiei.

Virologul american Jonas Salk, inventatorul vaccinului împotriva poliomielitei, a rămas celebru după ce răspunsul oferit la întrebarea de ce nu-și brevetează vaccinul: „Puteți să brevetați soarele?”

Bill Gates ar răspunde probabil așa: “Absolut. Cum altfel putem încuraja investițiile?”

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.