“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ANALIZE

Este România o țară civilizată?

saracie in randul copiilor

România, 2017.

O psihopată omoară o fată la metrou, aruncînd-o pe șine, în fața trenului.

Concluzia trasă de televiziunile de știri?

România nu e o țară civilizată, că nu avem garduri pe peron.

Cînd dezaxatul care a hotărît să se sinucidă, în 2014, intrînd cu mașina personală în niște nevinovați, care circulau regulamentar, pe drumul de la Ploiești la Câmpina, a omorît o familie întreagă, opinia publică, în frunte cu ”presa”, a descoperit repede vinovatul: drumul, că nu avea separatoare de sens.

Și acum, cu schizofrenica violentă, care i-a hărăzit o moarte îngrozitoare bietei fete, opinia publica și „presa” au stabilit degrabă: vinovat e metroul!

De fiecare dată, soluțiile au fost identificate la fel de repede: trebuie imediat montate separatoare de sens pe drumurile naționale, respectiv garduri la metrou.

„Să fim și noi ca în țările civilizate”!

Ce să vezi, nu s-a gîndit nimeni sa punem garduri cît mai înalte la ospicii, eventual din sîrma ghimpată, ca să nu mai scape de acolo toți nebunii și să ajungă, unii dintre ei, formatori de opinie în mass media sau deținători de funcții la cel mai înalt nivel al Statului.

România nu este, într-adevăr, o țară civilizată.

Dar asta nu pentru că nu are garduri la metrou, ci din cauza unor motive pentru înfăptuirea cărora fac zilnic propaganda lupii moraliști din presă:

România nu este o țară civilizată pentru că nu oferă locuri de muncă decente și plătite rezonabil cetățenilor săi, care sînt astfel obligați să sclavagească prin străinătățuri, să se confrunte cu lipsuri, necazuri, destrămarea familiei și sărăcie, care îi fac să o ia razna!

România nu este o țară civilizată pentru că nebunii umblă nestingheriți pe stradă, în lipsa unui sistem medical și social care să îi identifice și, după caz, să îi trateze sau să îi izoleze.

Țara noastră nu este o țară civilizata pentru că nu sînt bani de spitale, de cămine pentru bătrîni, de pușcării, de adăposturi pentru animalele străzii și de… ospicii.

România nu este civilizată pentru că nu sînt bani pentru cadre medicale bine pregătite și plătite corespunzător.

România nu este o țară civilizată pentru că, din lipsă de fonduri, nu există suficiente forțe de ordine, iar cele care există sînt dezinteresate și corupte.

România nu are cum să fie civilizată, în condițiile în care excluziunea socială și sărăcia fac prăpăd, fiind cele mai grave din Europa.

Nimeni nu se luptă în țara noastră cu mentalitățile înapoiate, de Evul Mediu, iar Educația și Învățămîntul mai degrabă le propagă, în loc să le eradicheze, deci nu se poate vorbi de civilizație din acest motiv, nu pentru că nu avem garduri la metrou.

România nu este o țară civilizată pentru că a ajuns o colonie de Lumea a Treia, care nu găsește bani pentru servicii publice menite să se ocupe de viața și sănătatea cetățenilor săi, pentru că se risipesc sume uriașe de bani pentru cumpărarea de armament, pentru că se plătesc milioane anual unor escroci care se autointitulează casa regală, pentru că cei ce controlează banul pubic nu știu cum să își mai tragă spuza pe turta lor și așa mai departe.

Și, nu în ultimul rînd, România nu este o țară civilizată pentru că nu mai are jurnaliști și presă independentă, doar mîncători de căcat patentați, aflați pe ștatul de plată al serviciilor secrete și al corporațiilor străine ce conduc țara, care nu știu cum să mai abată atenția de la adevăratele cauze ce stau la originea dezastrului social, economic și moral din țara noastră.

Sursa: Invectiva

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.