Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Emmanuelle Béart, dezvăluiri tulburătoare. Actrița din „Misiune: Imposibilă” a fost victima incestului

Emmanuelle Béart a dezvăluit că a fost victima incestului în copilărie

Recent, agenția France Presse a relatat că filmul documentar „Such a Resounding Silence”, co-regizat de Emmanuelle Béart și Anastasia Mikova, a fost proiectat în cadrul unei conferințe de presă. În cadrul acestui documentar, Emmanuelle Béart a dezvăluit detalii ale abuzului la care a fost supusă în copilărie, și anume incestul, dar nu a spus care este numele agresorului ei, scrie hollywoodreporter.com. Renumita actriță a mai povestit, în film, că a fost salvată de bunica ei.

Emmanuelle Béart nu a fost prezentă la conferința de presă, dar co-regizoarea de origine ucraineană Anastasia Mikova a precizat că presupusul agresor nu este tatăl lui Emmanuelle Béart. Cineasta a mai adăugat că incestul a început când Béart avea 10 ani și a continuat până la 14 ani.

Emmanuelle Béart, dezvăluiri tulburătoareIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Tot agenția France Presse a dezvăluit și că, în film, vocea lui Emmanuelle Béart se aude din off, adresându-se presupusului său abuzator: „Din moment ce tatăl meu, mama și prietenii mei nu au observat nimic, îți puteai permite să faci asta din nou, și ai făcut-o, timp de patru ani”. Filmul documentar spune povestea a patru victime ale incestului, printre care se află și celebra actriță. „Such a Resounding Silence”urmează să fie difuzat de postul francez M6 pe 24 septembrie.

O stea care ne-a (re)cucerit cu fiecare film

Una dintre marile vedete ale Franței, Emmanuelle Béart a primit prestigiosul premiu César (cel mai important trofeu cinematografic din Franța) pentru filmul „Manon, fata izvoarelor” / „Manon des sources” (1986) și a fost nominalizată de încă șapte ori.

Alături de primul film din seria „Misiune: Imposibilă” (1996), semnat de Brian De Palma, printre cele mai cunoscute producții în care a jucat se numără „Frumoasa scandalagioaică” / „La belle noiseuse” (1991), al lui Jacques Rivette, recompensat cu Marele premiu al juriului la Cannes, „Inimă înghețată” / „Un coeur en hiver” (1992), al lui Claude Sautet, pentru care actrița a luat timp de un an lecții de vioară și în care a jucat alături de viitorul ei soț, celebrul Daniel Auteuil sau senzualul „Franțuzoaica” / „Une femme française” (1995), semnat de Régis Wargnier, în care ea și Auteuil au jucat din nou împreună.

Ea a strălucit, de asemenea, în „Nelly și Domnul Arnaud” / „Nelly & Monsieur Arnaud” (1995), regizat de Claude Sautet, nominalizat la BAFTA și premiat cu César, dar și în comedii ca „Opt femei” (2002), în care au jucat cele mai mari vedete ale ecranului francez.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.