dezvaluiri

În ultima zi de decembrie a anului 1916, în apele înghețate ale Nevei a fost găsit un cadavru. Observând o haină de blană sub gheață, un poliţist a ordonat ca aceasta să fie spartă. Cadavrul înghețat a fost recunoscut imediat – era al lui Grigori Rasputin, „sfântul” sfătuitor al ţarului şi ţarinei – dezvăluie jurnalistul britanic Giles Milton în volumul „Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei” (Corint, 2019). Cum amănuntele prezentate de Milton sunt captivante, vi le prezentăm în continuare integral, așa cum au fost ele ordonate chiar de autor.

„Ţarul Nicolae al Rusiei şi soţia lui, Alexandra, credeau că Rasputin era înzestrat cu puteri aproape magice, în stare să aducă, fie şi temporar, alinare fiului lor care suferea de hemofilie. Însă nu toţi vedeau lucrurile în acest fel. Mulţi îl detestau pe Rasputin, considerându-l un şarlatan nerușinat, care învârtea treburile statului în avantajul propriu. Şi nu puţini ruși din capitală îi doriseră moartea.

Cadavrul a fost smuls din mormântul său de gheaţă şi dus la Azilul Cesmenski, unde profesorul Dmitri Kosorotov a făcut autopsia. În Petrograd circulau deja zvonuri despre moartea lui Rasputin, zvonuri care, mai târziu, aveau să fie alimentate chiar de către unul dintre ucigaşi. Prinţul Feliks Iusupov*, în al cărui palat murise Rasputin, a recunoscut că a fost implicat în asasinarea acestuia, dar a justificat crima invocând influenţa nefastă pe care Rasputin o avea asupra Rusiei. Iusupov s-a lăudat că, mai întâi, îl otrăvise cu cianură şi apoi îl împuşcase în inimă. „S-a repezit la mine, încercând să mă apuce de gât, şi şi-a înfipt în umărul meu degetele ca nişte gheare de oţel. Ochii îi ieşeau din orbite, sângele i se prelingea de pe buze.”

De la bun început, au existat motive de îndoială cu privire la relatarea lui Iusupov. Profesorul care a efectuat autopsia a observat că trupul lui Rasputin era mutilat cumplit. „Pe partea stângă are o rană deschisă, cauzată de un obiect tăios ori de o sabie. Ochiul drept este ieşit din orbită şi atârnă pe obraz. […] Urechea dreaptă atârnă şi e sfâşiată. Pe gât are o rană provocată de un laţ făcut din frânghie. Faţa şi corpul victimei prezintă semne de lovituri aplicate cu un obiect flexibil, dar contondent.” Rasputin fusese bătut cu o măciucă grea. Mai oribile erau însă rănile din zona organelor genitale. Picioarele îi fuseseră desfăcute cu forţa şi testiculele îi fuseseră „zdrobite prin folosirea unui obiect similar”.

Alte detalii observate de profesorul Kosorotov arătau că povestea lui Iusupov era pură fantezie. Nu era adevărat că Rasputin mâncase prăjituri otrăvite, deoarece, la autopsie, nu se găsise în stomacul lui nici urmă de otravă.

Kosorotov a examinat şi cele trei răni de glonţ de pe trupul lui Rasputin. „Primul a intrat prin partea stângă a pieptului şi a trecut prin stomac şi ficat. Al doilea a intrat prin partea dreaptă a spatelui şi a trecut prin rinichi.” Ambele gloanţe i-ar fi pricinuit, oricum, răni grave, însă al treilea i-a adus moartea: „[Glonţul] a lovit victima în frunte şi a pătruns în creier.” Un amănunt semnificativ furnizat de profesor a fost că gloanţele „proveneau de la revolvere de calibre diferite”.

În noaptea crimei, Iusupov avea asupra lui un Browning de buzunar, la fel ca un alt complotist, Marele Duce Dmitri**. Vladimir Purişkevici***, şi el de faţă, avea un Savage. Armele respective ar fi putut cauza rănile de la ficat şi rinichi. Proiectilul fatal nu putea să provină însă decât de la un revolver. Experţii în balistică sunt astăzi de acord cu faptul că zgârieturile din jurul rănii coincid cu cele lăsate de un glonţ de plumb fără cămaşă, tras de la mică distanță.

Toate dovezile indică faptul că a fost vorba despre un revolver de fabricație britanică, marca Webley, de calibrul 11,5 mm, arma aparținându-i lui Oswald Rayner, bun prieten cu Iusupov încă de pe vremea când studiaseră împreună la Oxford. Fără ca altcineva să știe, în afară de micul grup de complotiști, Rayner fusese şi el de față la uciderea lui Rasputin. Trimis în Rusia cu peste un an înainte, acesta era agent al Serviciului Secret de Informaţii (astăzi, MI6).

Când şi-a scris memoriile, Iusupov s-a exprimat cu reţinere în privinţa lui Rayner. Pomeneşte faptul că s-au văzut în ziua de după asasinarea lui Rasputin, însă pretinde că a fost doar o întâmplare. „M-am întâlnit cu prietenul meu, Oswald Rayner. […] Știa de conspiraţia noastră şi venise să afle vești.” Iusupov s-a întâlnit, într-adevăr, cu Rayner după crimă, dar acesta nu avea nicio nevoie să vină „să afle vești”, deoarece chiar el trăsese glonţul fatal.

Ulterior, Rayner le-a spus membrilor familiei că s-a aflat în palatul lui Iusupov în noaptea aceea, informaţie care, în cele din urmă, a ajuns în necrologul lui. Scrisorile rămase de la colegii săi aruncă de asemenea o lumină asupra rolului jucat de el. „S-au pus deja câteva întrebări stânjenitoare despre o implicare mai amplă”, scria un agent. „Rayner se ocupă de aceste mărunțișuri de ultimă oră.”

Zvonurile potrivit cărora un britanic era implicat în uciderea lui Rasputin au ajuns repede la urechile ţarului. Dornic să afle mai multe, Nicolae l-a întrebat pe ambasadorul Marii Britanii dacă Rayner avea vreo legătură cu crima. Ambasadorul a negat că ar şti ceva despre un eventual amestec al lui Rayner. La fel şi Samuel Hoare, şeful biroul britanic de spionaj de la Petrograd. „O acuzaţie revoltătoare”, a spus el, „şi atât de penibilă încât nu poate fi decât o copilărie.” Cu toate acestea, Hoare aflase incredibil de repede despre moartea lui Rasputin, telegrafiind la Londra informația respectivă cu multe ore înainte ca aceasta să fie făcută publică la Petrograd”.

• Prinţul Feliks Feliksovici Iusupov, conte de Sumakorov-Elston (1887–1967), membru al celei mai bogate familii din Imperiul Rus, era căsătorit cu nepoata de frate a ţarului Nicolae, fiind cunoscut pentru viaţa lui extravagantă şi scandaloasă (n. tr.).

** Marele Duce Dmitri Pavlovici Romanov (1891–1941) era văr primar cu țarul Nicolae al II-lea și nepot al țarului Alexandru al II-lea (n. red.).

*** Vladimir Mitrofanovici Purişkevici (1870–1920), om politic în Rusia ţaristă, cunoscut pentru vederile lui radicale de dreapta, ultranaţionaliste, monarhiste, antisemite şi anticomuniste. Născut în Basarabia, în familia unui nobil sărac, Purişkevici a studiat filologia clasică. A murit în 1920, de tifos (n. tr.).

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că mesajul Departamentului de Stat al SUA nu încalcă suveranitatea Parlamentului României, iar duritatea mesajului vine din istoricul recent al PSD, începând cu evenimentele din vara anului 2012 şi terminând cu OUG 13. Băsescu îi critică în termeni duri şi pe preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, care s-au “răţoit” la Departamentul de Stat al SUA.

„Nicidecum nu este vorba despre o interdicţie dată Parlamentului aşa cum încearcă unii să interpreteze comunicatul Departamentului de Stat al SUA sau cum se răţoiesc cei doi, Tăriceanu şi Dragnea, că Parlamentul este suveran. Comunicatul Departamentului de Stat nu pune sub semnul înterbării suvernitatea Parlamentului, dimpotrivă, sugerează să se dea atenţie unor prevederi din pachetul elaborat de Tudorel Toader”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că duritatea comunicatului Departamentului de Stat al SUA vine „din memoria instituţională” a acestora „Revenind la duritatea comunicatului care pleacă de la acel „urge”. Se putea spune „we kindly ask you”, însă, duritatea vine din memoria instituţională a Departamentului de Stat. Departamentul de Stat ştie cu cine are de a face”, a spus liderul PMP.

Traian Băsescu a precizat că atunci când se trimit informările despre România pe tema justiţie aceastea includ consemnări privind activitatea tuturor partidelor. „Departamentul de Stat nu poate să nu îşi amintească faptul că PSD alături de PNL spuneau: nu avem toată puterea până nu avem justiţia. Ei ştiu că acesta este partidul care alături de liberali voia să captureze justiţia în 2012 prin suspendarea preşedintelui (…)”, a spus Băsescu.

VEZI SI: Dragnea E DISPERAT! Spune că s-a întâlnit cu Kovesi de patru ori în primăvară. Va vine sa credeti?

Al doilea element care a justificat utilizarea cuvântului „urge” este faptul că legile justiţiei au fost discutate într-o comisie specială condusă de Florin Iordache, autorul OUG 13/2017, explică fostul şef de stat.

„Faptul că a fost o comisie specială a fost de natură să alerteze Departamentul de Stat cu atât mai mult cu cât preşedintele acestei comisii este domnul Iordache, care în prima parte a anului şi-a aşezat galoanele de luptător împotriva justiţiei prin celebra OUG 13. Deci, această analiză este cea care justifică intervenţia Departamentului de Stat cu duritatea cu care a făcut-o, dar fără să submineze suveranitatea Parlamentului”, a spus Băsescu.

„Mai mult decât atât, semnatarii aceste misive către Departamentul de Stat nu au cum să fie o carte de vizită exterm de negativă. Unul condamnat, Dragnea. Deci, un condamnat îi scrie Departamentului de Stat, iar celălalt – Tăriceanu, când era prim-ministru striga sus şi tare să retragem trupele din Irak. Gândiţi-vă ce analiză face Departamentul de Stat când este vorba despre aceşti doi proeminenţi politicieni din România”, a spus Băsesscu.

Băsescu a spus că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pot reprezenta Parlamentului la Parada de 1 Decembrie, la ceremonia de la Cotroceni sau alături de Daea, „să vândă oaia”. „Nu pot să reprezinte plenul celor două Camere într-o astfel de intreprindere politică fără discutarea documentului în Parlament şi votarea lui. (…) Trebuie să încercăm să diminuăm ridicolul în care cei doi ne-au pus”, a spus Băsescu.

Acesta a spus că legile justiţiei „au dat fiori” Bruxellului şi Departamentului de Stat al SUA.

VEZI SI: NOI MĂRTURII înspăimântătoare despre EXPERIMENTUL PHILADELPHIA

Directorul agenției spațiale americane (NASA), Charles Bolden, susține că afirmațiile unora care spun că în Zona 51 (Area 51) s-ar afla extratereștri și OZN-uri nu sunt decât o poveste. Bolden a confirmat, însă, că la baza militară de cercetare din Nevada au existat, într-adevăr, laboratoare secrete. Dezvăluirile au fost făcute în cadrul unui dialog pe care șeful NASA l-a avut cu mai mulți elevi americani.

Întrebat despre existența extratereștrilor în Zona 51, Bolden a spus că nu este nimic adevărat și a insistat asupra faptului că aceștia ar trebui căutați “mult mai departe de casă, în altă parte a Universului”

“Cred cu tărie că la un moment dat vom găsi viață, dacă nu în sistemul nostru solar, atunci în altă parte a Universului. Astăzi, știm cum siguranță că există mii sau, poate, milioane de planete, multe dintre ele similare cu Terra. Așa că, unii dintre noi cred că există viață și în altă parte, în acest Univers”, i-a spus Bolden lui Carmen Dearing, o elevă în vârstă de 10 ani.

Șeful NASA a dezvăluit că a vizitat celebra Zonă 51 – baza militară a SUA din deșertul Nevada – dar a insistat că acolo nu este deloc ceea ce cred unii că ar fi.

“Am fost acolo. Nu este altceva decât un loc normal, unde se fac cercetări. Nu am văzut nici extratereștri și nici OZN-uri. Probabil din cauza faptului că tot ce se petrece acolo este strict secret, lumea crede că acolo sunt de fapt ascunși extratereștri”, a mai spus Charles Bolden.

Bolden a fost numit în funcţia de şef al NASA în iulie 2009, devenind primul afroamerican aflat în fruntea agenţiei spaţiale americane. Cel de-al doisprezecelea director al NASA de la crearea agenţiei în 1958, Charles Bolden îi succede lui Michael Griffin, inginer şi om de ştiinţă.

VEZI SI: VIDEO DE SENZATIE! Un OZN a fost filmat in Bucuresti azi dimineata!

DEX-ul sapă groapa romanizării chiar cu ajutorul etimologiilor sale, care nu pot ascunde un adevăr teribil: cuvintele de ,,origine latină” sunt în minoritate. Iată una din marile probleme ale custozilor romanizării.

A inventa romanizarea n-a fost mare lucru. Ca teorie, de la tribune și în articole propagandistice, a mers bine. Povestea cu împreunările masive între legionari și femeile dace, care produceau în serie bebeluși ,,romanizați”, a mers bine. Și basna cu romanizarea celor optzeci și cinci la sută de daci liberi de către ciobani și negustori a mers fără probleme.

Dar când au trebuit să alcătuiască instrumente științifice, dicționare explicative și etimologice, aici custozii romanizării s-au împotmolit.

Etimologiile lor, oricât de tare le-ar fi tras de păr, ca să aibă o cât de subțirică spoială științifică, nu puteau susține nicidecum teoria romanizării dacilor. Cuvintele așa-zise latine se încăpățânau să fie puține.

Și atunci au recurs la o altă găselniță. Au născocit împrumutuile din vecini. Nu că romanizatorii noștri i-ar fi iubit nespus pe slavi, turci sau maghiari.

Împrumuturile trebuiau să susțină dogma romanizării.

,,Astfel, după Cihac, limba română are 20% elemente latine, 40% elemente slave, 20% turcești și încă 20% de alte origini. Prin urmare, 80% din lexicul limbii române ar fi constituit din împrumuturi – o situatie pe cât de bizară, pe atât de neadevărată”[i].

Și cum din toate împrumuturile cele mai multe ne vin, conform DEX-ului, de la slavi, iată că avem alt miracol lingvistic descoperit de instrumentul cel mai ,,științific” al Academiei: după fantastica și nici pană azi dovedita romanizare, dacii au suportat și o slavizare masivă.

Povestea cu romanizarea o înțeleg. A prins pentru că a fost brodată pe invazia lui Traian. Fascinați de ,,cultura superioară” a legionarilor, care recitau prin castre din Ovidiu și Vergiliu, dacii s-au lepădat de limba lor și au învățat latina. Aceeași fascinație i-a cuprins pe ciobani și negustori. Ei s-au oferit să fie profesori de latină în teritoriile dacilor liberi, desăvârșind astfel cel mai mare miracol lingvistic cunoscut vreodată în istoria omenirii – romanizarea dacilor în numai 160 de ani.

Dar cel de-al doilea miracol – dezicerea de cuvintele latine și învățarea rapidă a celor slave – cum s-a produs?

Doar la acești migratori nu se putea vorbi despre o ,,cultură superioară”? Și deci aici nu poate fi vorba de fascinație. Și-apoi acești migratori nu ne-au ocupat. Obosiți de drum, ei s-au așezat în jurul nostru, sedentarizându-se. ,,S-au strâns de pe drumuri”, cum se zice-n popor.

Atunci cum ne-au umplut limba cu atâtea slavisme? Tot prin ciobani și negustori, trimiși în taină să ne slavizeze? După disperarea cu care custozii romanizării se apucă de orice pai, pentru a susține teoria care-i hrănește, nu m-aș mira dacă ar răspunde afirmativ la această întrebare.

Să luăm însă o îndeletnicire de care oierii și negustorii erau străini.

Țesutul. Conform DEX-ului, dacele au luat de la legionari verbul a țese, spata, ițele și sulul dintr-un sub(u)lum dat cu asterisc, adică reconstituit, deci inexistent în latina clasică.

Apoi au așteptat jumătate de mileniu, ca să ia de la bulgari vătala, sucala, suveica, vârtelnița, războiul și scripetele. De la sârbi stativele. De la slavi (nu se știe de la care) au luat a nividi. De la vechii slavi (cum i-o fi întâlnit și pe ăștia?), țeavă. Deci au început să țese. Dar fără tălpigi, adică fără cele două pedale cu care se ridică și se coboară ițele. Vă închipuiți ce incomoditate! Așa le trebuie, dacă n-au vrut să le ia și pe acestea de la slavi. De ce i-au așteptat câteva sute de ani pe maghiari, ca să ia de la ei cuvântul talpă și apoi să formeze cuvântul tălpig? Rămâne însă un mister de unde au împrumutat femeile dace pânza care ieșea din stativele lor. Căci DEX-ul o dă cu ,,et. nec”.

Așadar, din 15 termeni de bază legați de țesut, nici unul nu este geto-dac. Patru sunt latini. Unul necunoscut. Iar restul, împrumutați din vecini.

Întrebarea este: vedeți cumva romanizare în domeniul țesutului cu zece cuvinte din vecini, unul necunoscut și numai patru latine?

Dacă iei de bune împrumuturile din vecini, iarăși se iscă o întrebare.  De ce strămoașele noastre n-au luat acești termeni de la legionari? Iar dacă i-au luat, de ce s-au dezis de ei ca să ia alții de la slavi?

Ce împrejurări istorice așa de speciale le-au silit să recurgă la gesturi așa de anormale?

Organizau cumva bulgarii cursuri de țesut? Și mamele dace își trimiteau fiicele la ei? Iar când se întorceau în cătunele lor, tinerele cursante mergeau din casă-n casă și le convingeau pe mătușe să uite termenii vechi și să-i folosească pe cei bulgărești, fiindcă erau mai cu moț? Erau bulgărismele o modă în epocă și snoabele de la stative nu aveau altceva de făcut decât să-și polueze limba cu barbarisme?

Logica și bunul simț refuză să creadă că noi n-am avut unelte de țesut și nume pentru ele pană la venirea slavilor. Ori, un împrumut lingvistic se justifică, mai ales în cazul gospodăriilor naturale țărănești, numai când se ia un obiect nou. Adevarul este că, neavând loc niciun fel de romanizare, dacele foloseau termenii geto-daci, pe care ii folosesc si azi țarancele noastre. Cand s-au sedentarizat, vecinii nostri i-au imprumutat din limba romană. În Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică Mihai Vinereanu arată că, dintre termenii legați de țesut pomeniți mai sus, doar iță și război au origine incertă. Ceilalți au origine traco-dacă, provenind din diferite rădăcini proto-indo-europene.
DEX-ul și metoda răsfoirii dicționarelor

Mesajul subliminal, pe care caută să ni-l transmită autorii unor astfel de ,,miracole lingvistice” este: dincolo de romanizare noi nu avem rădăcini. Noi vorbim o limbă compusă din împrumuturi. Doamne ferește, să ne gândim la traco-dacă. Sau la proto-indo-europeana de la care provin mai multe familii de limbi indo-europene. Acelea o fi având etimologii și de acolo, dar româna, conform DEX-ului, nu!

Este firesc să te întrebi: ce fel de metode științifice folosesc oamenii aceia când cercetează etimologia unui cuvânt? Metoda comparativ istorică? Cercetări de indo-europenistică? Logica? Bunul simț?

Nici vorbă! În primul rând, etimologiile din DEX nu sunt rezultate ale cercetării. Ele sunt trase de păr.

În al doilea rând, dogmă romanizării nu are nevoie de filologie comparată sau cercetări de indo-europenistică. Ea are o metodă specială. Metoda răsfoirii dicționarelor.  În ce constă ea?

Răsfoitorii de dicționare se înconjoară cu dicționarele limbilor din jurul României și, când găsesc un cuvânt cu o înfățișare similară celui românesc, chiar dacă are alt sens, scriu că cel românesc e luat din acea limbă. De exemplu, se confecționează etimologia cuvântului ,,zârnă”, o plantă medicinală bine cunoscută de daci. Se purcede la răsfoirea dicționarelor. Nu-i găsită nici în latină, nici la slavii din jurul nostru, nici la maghiari. Atunci se răsfoiește dicționarul de slavă veche și se găsește acolo un cuvânt zruno. Nu are importanță că înseamnă grăunte. Și deci este incompatibil ca sens cu zârna[ii] noastră. Pentru răsfoitorii de dicționare compatibilitatea semantică este un lucru minor, peste care ei sar cu ușurință. Se dă verdictul: provine din slava veche.

Metoda răsfoirii dicționarelor mai conține un procedeu inedit. Atunci când nu găsesc cuvântul românesc în niciun dicționar, se inventează unul în latină. Îi pun un asterisc, prin care fac trimitere la un cuvânt neatestat, dar reconstituit de răsfoitorii de dicționare. Ce vă mirați? Dacă s-a inventat fantastica și nici până azi dovedita romanizare, de ce nu s-ar inventa, în numele ei, și felurite cuvinte nici până azi atestate?

Așa s-a întâmplat cu țâța românească. Când au ajuns la ea, răsfoitorii de dicționare n-au găsit-o la vecini. Parcă-l aud pe cititor întrebând: ,,Dar de ce n-au dat-o cu «et. nec.»?” Pentru că s-ar fi putut ,,hipertrofia” vocabularul cu ,,et. nec.” și atunci ar fi existat pericolul ca româna să fie considerată o limbă de ,,origine necunoscută”. Ceea ce nu era deloc în favoarea romanizării.

Și atunci răsfoitorii de dicționare s-au gândit: născocim un substantiv latin titia. Îl dăm cu steluță, adică nu se găsește în dicționarul latin, dar autorii DEX-ului sunt siguri că ar fi putut exista, fie și numai pentru ca din el să provină ,,țâța” românească.

Acum știu că vă întrebați nedumeriți: ,,Dar de la cine o fi auzit dacii cuvântul titia, dacă el nu exista în limba legionarilor?”

Ce întrebare dacomanică! Răsfoitorii de dicționare nu trebuie puși în încurcătură cu întrebări de bun simț. Altfel te numesc ,,dacoman”, ,,tracoman”. Știți deja refrenul.

În fine, ca să ne limpezim creierii de această ,,amețeală etimologică” (vorba lui B.P. Hasdeu), să consultăm Dicționarul Etimologic al domnului Mihai Vinereanu. Cu bunul simț și rigurozitatea-i specifice, el arată că titia latin nu este atestat. În schimb, radicalul cu același sens se întâlnește în mai multe grupuri de limbi indoeuropene. Cuvântul ,,țâță” provine de la un mai vechi radical proto-indo-european ,,tita”, ,,titia” similar cu ,,tata”,,,teta”. Prin urmare țâța românească este traco-dacă.

Din exemplele de mai sus nu este greu să obsevăm că DEX-ul nu permite limbii române să aibă vreo conexiune cu indo-europeana sau proto-indo-europeana. Ne-a pus în față bariera romanizării, dincolo de care nu avem voie să trecem nici măcar cu gândul.

Darămite cu cercetările!

Cine încearcă să treacă această barieră este învinuit că promovează ,,teorii nocive”.
A cui linie o ține DEX-ul?

Și totuși, spiritele inteligente nu o să înceteze să-și pună întrebări numai de frica etichetelor manipulatoare inventate de custozii romanizării.

Să vedem ce spune DEX-ul despre străvechea și vrednica noastră încălțăminte tradițională. Este clar că vine din timpuri imemorabile. Iar la cumpăna dintre ere și până dacii liberi i-au alungat pe legionari, opinca dacică s-a luptat pe viață și pe moarte cu sandala romană. Era ușoară, făcută dintr-o bucată de piele, încrețită pe la margini și legată de picior cu niște curelușe subțiri numite ,,nojițe”.

Din Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu aflam că opinca provine din fondul balcanic. Cuvântul este atestat în română, albaneză și limbile slave de sud. Nojițele sunt, de asemenea, de origine traco-dacă. Deoarece albaneza și româna dăinuie pe aceste meleaguri de mii de ani, iar slavii de sud sunt veniți în secolul al VI-lea, este clar că ei au luat opinca fie din albaneză, fie din română. Acum știu că ardeți de nerăbdare să vedeți ce zice DEX-ul.

El o ține pe-a lui. Le-am împrumutat. De la bulgari. Și opincile și nojițele.

Vă închipuiți ce nedreptate?! DEX-ul refuză opincarilor până și dreptul de a avea un cuvânt propriu pentru opincă. Asta chiar că nu i-o pot ierta venerabilului nostru instrument ,,științific”.

Cineva mi-ar putea reproșa: ,,Dar nu ți-i totuna de unde provine cuvântul «opincă»? De ce atâta consum de energie pentru a demonstra că-i dacic? Doar nu-i decât o simplă etimologie!”

Ar fi o simplă etimologie, dacă DEX-ul ar spune adevărul. Dar mesajul subliminal transmis de etimologiile lui false este revoltător. Se știe că strămoșii noștri, geto-dacii, credeau în nemurirea sufletului, credință care era pentru ei un izvor de curaj și creativitate. Aveau tradiții puternice și o cultură bogată, pe care le apărau cu dârzenie. Herodot (sec. V î.e.n.) scria că ,,sunt cei mai viteji dintre traci”. Calendarul de la Sarmizegetusa arată că aveau cunoștințe avansate de astronomie. În dialogul Carmides Platon vorbește cu admirație despre medicina holistică a lui Zamolxe. Tăblițele de la Sinaia mărturisesc că aveau scrisul lor. Cele mai mari muzee din lume, de la Ermitaj la Vatican, găzduiesc statui ale dacilor în atitudini demne și inteligente.

Și numai DEX-ul îi prezintă ca pe niște lași ce și-au abandonat limba maternă. Ca pe niște inculți lipsiți de spirit creativ. Având un dispreț masochist față de tot ce-i al lor. Popoarele normale își apărau țara și limba cu scutul și spada. Iar dacii ieșeau înaintea migratorilor cu căciula în mână și cerșeau cuvinte.

,,Dar e prea absurd: dacă te romanizezi, ia încaltea toate cuvintele de la romani. Nu aștepta o jumătate de mileniu, ca să iei opincă de la bulgari. Bine, să zicem că romanii nu aveau opinci. Atunci păstrează-ți cuvântul dacic. Hai să admitem că l-au păstrat. Dar nedumerirea e alta: cine i-a împins pe daci să ia opinca de la bulgari? Doar ei nu i-au ocupat pe daci!” ar spune un cititor isteț.

Etimologii absurde ca aceasta, instrumentul ,,științific” al Academiei conține cu nemiluita.

Recunosc: n-am întâlnit o carte mai absurdă ca DEX-ul. Nu vorbesc de definiții. Ele sunt neutre. Pentru că sunt universale.

Dar când cobori în zona etimologiilor, este ca și când ai intra într-o mocirlă, care te înghite și te sufocă pe masură ce vrei să înțelegi ceva. DEX-ul pare un instrument științific inofensiv doar celor deprinși să creadă fără a cerceta. Dar pentru un pământean curios și cu imaginație este un lucru de râs și de plâns.

De râs, când te întrebi, de exemplu, cum se face că brânza-i ,,et. nec.”, cașu-i latin, iar ciobanul turc? Nu vă mai spun că a fost un timp când ,,stâna” era slavă și ,,urda” maghiară. Acum vad că le dau cu ,,et. nec.”

Și asta, în ciuda faptului că B.P. Hasdeu, încă în secolul al XIX-lea, în Originile păstoriei la români. Studiu de filologie comparată (1874) și Mihai Vinereanu în al său Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (2008) arată că brânza, stâna și urda sunt de origine traco-dacă.

În același studiu, Hasdeu arată că și cioban este dacic. Combătându-l pe Roesler, care nu ne știa limba, dar era sigur că l-am luat de la turci. În afară de multe alte argumente, Hașdeu îi amintea lui Roesler că turcii ,,reușiră abia în secolul XV a se apropia de hotarele Daciei, în timp ce cuvântul «cioban» figurează în cele mai vechi balade și doine române, foarte anterioare cunoștinței noastre cu Sublima Poartă”. Acest cuvânt se regăsește în numele multor localități românești, râuri, văi, măguri. De aceea, ,,a susține că abia după 1400 ciobanul se va fi introdus la români, încuibându-se apoi din capul locului în grai vulgar, în poezia poporană, în nomenclatura topică până-n creierii Carpaților, a afirma o asemenea anomalie ar fi ceva inadmisibil chiar dacă cuvântul ar avea o origine turanică, ceea ce nu este”[iii].

Mihai Vinereanu a demonstrat în al său Dicționar Etimologic că Hasdeu a avut dreptate. Cioban este de origine traco-dacă și provine din radicalul proto-indo-european keu- ,,a observa, a privi, a păzi”[iv].

Acum uitați-vă în DEX. El o ține pe-a lui. Ciobanul român este turc.
Întrebarea firească este: a cui linie o ține DEX-ul? A marelui cărturar B.P. Hasdeu, care știa 14 limbi și făcea filologie comparată la anul 1874? Sau a imigraționistului Roesler, care susținea că dacii au fost măcelăriți până la ultimul, iar românii s-au format în sudul Dunării și au imigrat în Carpați abia după venirea maghiarilor?

Acum ați înțeles de ce DEX-ul nu poate fi numit instrument științific?
Un intelectual cât de cât informat și cu bun simț nu se poate împăca cu faptul că asemenea absurdități se află într-o carte tipărită cu blagoslovirea Academiei.

Sau vorba lui B.P. Hasdeu, care se lupta și el cu etimologiile fanteziste al Societății Academice de atunci (aceasta afirma ca ,,cioban” provine din combinarea a două cuvinte latinești: opilio -,,stână” și cib – ,,vas”): ,,O asemenea duplă amețeală etimologică n-ar merita a fi menționată aice dacă n-ar însoți-o pretensiunea de a fi o doctrină academică”[v].

Vă mirați că vorbeasc pe tonul acesta despre o lucrare la care mulți se uită cu pioșenie. Și eu m-am uitat odată. Dar de când am citit în dicționarul lui Șăineanu că brânza provine de la orașul elvețian Brienz, pioșenia mi-a dispărut ca luată cu mâna. Am înțeles că lipsa de logică se transmite ca o boală râioasă dintr-un dicționar academic în altul. Se mai renunță la câte o inepție gen brânza de la Brienz. Dar marea masă a etimologiilor trase de păr stă acolo neclintită.

În numele Sfintei Dogme a Romanizării!

Întrebarea este: ,,Până când?”

Articol de Iulia Brânză Mihăileanu