Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Dragnea a înlocuit-o pe Irina Tanase. Cine i-a luat locul

dragnea03 1024x538

Liviu Dragnea ar fi ales să o înlocuiască pe cea care îi era cândva parteneră de viață. Fostul lider al Partidului Social Democrat nu a ținut cont de suferința Irinei Tănase. Despre cine este vorba, mai exact?

Irina Tănase e distrusă! Liviu Dragnea a înlocuit-o. Cine i-a luat locul blondinei
Liviu Dragnea s-a despărțit de Irina Tănase la scurt timp după ce a ieșit din închisoare, prin intermediul unui SMS, iar apoi i-a blocat numărul pentru ca aceasta să nu mai poată da de el.

De atunci, fostul lider social-democrat și-a văzut de viață și de noul său partid, numit Alianța pentru Patrie (APP).

Așa cum era de așteptat, Liviu Dragnea avea nevoie de mai multe persoane care să-l ajute cu acest proiect, printre ele numărându-se și buzoianca Oana Leonte.

Aceasta a terminat Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, apoi a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a făcut și un master în Sociologie, iar acum este profesoară de franceză.

Anterior, aceasta a jucat în echipa de volei a CSS Buzău, dar a fost și model. Mai mult decât atât, Oana Leonte a publicat și un volum de versuri în perioada liceului.

Revenind la intrarea ei în politică, Oana Leonte a fost timp de șase luni secretar general al APP Sector 1, în timp ce surse locale spune că aceasta face jocurile la APP Buzău.

Având în vedere că Liviu Dragnea este singur în prezent, gurile rele au început să spună că între cei doi există deja mai mult decât o relație de colegialitate, însă Dragnea şi Oana Leonte nu au confirmat nimic referitor la posibila poveste de dragoste ce s-ar fi înfiripat între ei.

Modalitatea prin care APP reușește să ajungă la tineri
Oana Leonte a oferit un interviu pentru Observatorul Buzoian, în cadrul căruia a precizat că Alianța Pentru Patrie a fost prezent și în mediul online și ”nu nu ai cum sa nu intelegi sau sa nu iti dai seama din chestiile astea”.

„Tinerii sunt aici pentru țară, pentru că pur și simplu vor o schimbare. Oamenii nu mai suportă minciuna, vor altceva. Nu trebuie să înveți un text pe de rost și să mergi la 100 de persoane să îl spui, pentru că oamenii sunt diferiți, și au nevoi diferite, și probleme diferite, și situații diferite.

Tu când te întâlnești cu un om și îi vorbești despre Alianța Pentru Patrie, tu îl simți pe omul ăla, iar omul ăla dacă s-a oprit să vorbească cu tine, te ascultă, și tu ii explici realitatea”, a afirmat tânăra.

Oana Leonte mai spune că nu înțelege cum anumiți oameni au curajul să se uite în ochii tinerilor, având în vedere lucrurile care s-au întâmplat în România.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.