Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Lovitura TOTALA! Decizia care îl poate băga, din nou, la puscarie pe Dragnea

dragnea2 1024x682 1

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, are emoții înainte de începerea judecății într-un mega-dosar de corupție în care este inculpat. Este vorba despre ancheta care vizează vizita în SUA a lui Liviu Dragnea, la ceremonia de învestire a fostului președinte Donald Trump. Judecătorii din cadrul Tribunalului București au respins, cu o singură excepție, probele propuse de avocații apărării.

Judecătorii au respins solicitările de probatorii formulate de apărătorii lui Liviu Dragnea în acest caz. Ei au motivat că acestea nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei. În schimb, a fost admisă o probă solicitată în apărarea omului de afaceri Cristian Burci care este, de asemenea, inculpat în dosar. Decizia de la Tribunal nu este finală și poate fi contestată.

Ce susțin judecătorii
Respinge în rest ca neîntemeiate cererile de probatorii formulate de inculpaţii Burci Cristian Ionel, Burci Carlo-Robert, Dragnea Nicolae-Liviu, Belcea Dan Valentin, prin apărători. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea finală de cameră preliminară. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.04.2022”, se arată în decizia Tribunalului.

Faza camerei preliminare este o etapă a procesului penal care urmează trimiterii în judecată. Un magistrat de cameră preliminară verifică temeinicia și legalitatea actelor întocmite în dosar și a probelor administrate.

Dragnea n-a reușit să strămute dosarul
Liviu Dragnea a mai suferit o înfrângere, în instanță, după ce Curtea de Apel București i-a respins cererea de strămutate a acestui dosar. Politicianul ar fi dorit să fie judecat de o altă instanță, care l-ar fi tratat cu mai multă „indulgență”. Așa cum este cea de la Giurgiu, care i-a admis cererea de eliberare, anul trecut. De altfel, avocata lui Liviu Dragnea, a invocat aceleași motive ca și în cazul cererii de strămutare a acțiunii de eliberare condiționată. Doar că nu a mai avut succes.

„Respins fond – Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Dragnea Liviu Nicolae, de strămutare a cauzei care face obiectul dosarului nr. 14451/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București Secția I Penală. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., dispune avansarea, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în soluționarea cererii.

În baza art. 275 alin.2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în soluționarea cererii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2021”, au menționat judecătorii Curții de Apel.

Fostul președinte al PSD este acuzat de două fapte de trafic de influență. Anchetatorii DNA au considerat că acesta s-a folosit de influența și autoritatea pe care o avea în partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.