Dan Diaconu: Pare că nu mai e mult până la inevitabil

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina devine, pe zi ce trece, un caz şcoală privind transformarea unui conflict minor într-unul major. Încă de la începutul Operaţiunii Speciale am susţinut ceea ce este normal şi natural, anume că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o problemă internă a Rusiei şi că intervenţia statelor occidentale este o agresiune directă asupra hinterlandului rus. Ştie toată lumea că, din orice unghi ai privi, ceea ce e dincolo de Nistru are de-a face cu Rusia din toate punctele de vedere: istoric, politic, economic s.a.m.d.

Escaladarea conflictului s-a făcut treptat. Prima dată toţi au spus că nu vor interveni, apoi că vor livra echipamente de apărare, după care că vor livra echipamente sovietice. După ce au terminat cu echipamentele sovietice s-au apucat să le dea ucrainenilor echipament ofensiv occidental, pentru ca apoi să le dea echipament de precizie, dar cu rază limitată de acţiune şi cu promisiunea ucrainenilor că nu vor lovi teritoriul rus. Acum americanii au dat OK-ul tacit pentru lovirea teritoriului rus, iar englezii spun că se gândesc să le furnizeze rachete cu rază lungă de acţiune. De asemenea, americanii vor să-i doteze cu sisteme Patriot. Încotro se merge?

Dacă până acum opinia că occidentalii se implică în conflict era considerată exagerată de către maşina lor de propagandă, acum devine cât se poate de limpede pentru oricine. Însă, dincolo de fentele de imagine la care occidentul apelează de-a dreptul iraţional, faptele lor vor stârni măsuri extreme. Rusia şi Iranul mai au puţin şi devin o alianţă militară în toată regula. Dacă Iranul obţine arma nucleară – şi nu este deloc greu s-o obţină acum – Orientul se transformă într-o zonă capabilă să genereze un conflict major. Nu este de lepădat nici constatarea că într-un timp extrem de scurt Coreea de Nord a făcut un avans senzaţional în ceea ce priveşte capacitatea sa balistică. Acum, coreenii sunt capabili să lovească orice punct al teritoriului SUA, ceea ce, din nou, e problematic.

V-am arătat aceste două puncte nevralgice pentru a înţelege cât de uşor se poate declanşa un conflict nuclear. În timp ce generaţiile care au prins Hiroshima şi Nagasaki s-ar fi îngrozit, actualele generaţii rupte de realitate vorbesc despre un conflict nuclear ca şi cum ar vorbi despre o plimbare cu trotinetuţa, fără să înţeleagă nu doar implicaţiile unui asemenea conflict, ci şi consecinţele dezastruoase ale sale. Tefeleii occidentului sunt acum în acelaşi stadiu de navitate în care erau tinerii comunişti ai URSS. Pe-atunci toţi locuitorii raiului sovietic credeau că ţara lor e invincibilă şi că America e în groapă. Istoria s-a schimbat, iar acum americanii au despre ei fostele impresii ale sovieticilor, în condiţiile în care chiar sunt într-o cădere totală. Prea uşor se uită că Rusia are cele mai multe focoase nucleare, cele mai moderne arme nucleare şi că a făcut un avans militar teribil cu un buget mic. În timp ce americanii prezintă fotografii cu rachetele lor hipersonice experimentale, despre care doar pretind că ating acele viteze, fără a prezenta niciun film – ruşii au un arsenal real hipersonic.

Nu vă mai lăsaţi amăgiţi de propagandă, priviţi lucrurile aşa cum arată, nu cum vi se „explică” doct că sunt ele. „Dacă sunt atât de buni ruşii de ce se comportă atât de prost în Ucraina?” – e întrebarea şablon care mi se tot pune. Ea, desigur, e venită pe filiera propagandei. Răspunsul e cât se poate de evident. În primul rând, în Ucraina Rusia luptă cu extrem de puţini oameni. Până de curând a luptat cu 100 000 de oameni pe un front pe care armata Germaniei Naziste a intrat cu aproape 4 milioane de soldaţi. De partea cealaltă, Ucraina are o acum o armată de peste un milion de oameni, compusă atât din ucraineni cât şi de importante trupe NATO care acţionează ca mercenari. De asemenea, Rusia s-a încăpăţânat să folosească echipament militar sovietic, destul de târziu făcând upgrade-ul necesar. Nu-mi dau seama dacă e vorba de o evaluare în teren a arsenalului militar propriu sau dacă, pur şi simplu, totul face parte dintr-un joc de-a sufocarea celuilalt. Cei care insistă cu prostia privind contraperformanţa rusă în Ucraina, ar trebui să facă o evaluare a arsenalului militar consumat acolo. Nu poţi să nu vezi cum Ucraina a golit efectiv depozitele de arme ale Occidentului, fără performanţe majore. Toţi arată spre retragerea din Herson şi pierderile teritoriale ale ruşilor din zona Donbas. Însă nimeni nu vede că, după ce a intrat în Herson, armata ucraineană s-a retras de-acolo la fel de pripit, sau că în Donbas ruşii se află în expansiune. Ruşii care, repet, luptă cu echipament convenţional banal. Şi mai e o problemă: pentru ruşi populaţia chiar contează. În Bahmut ucrainenii au anunţat că nu vor retrage populaţia de acolo deoarece populaţia este secesionistă. Înţelegeţi aşadar că lupta ruşilor e infinit mai complicată deoarece trebuie să lupte cu ucrainenii care folosesc populaţia ca scut. Nu-şi permit să-şi ucidă cetăţenii şi, de asemenea, nu vor să provoace pagube civililor ucraineni, din raţiuni care ţin de politica de după terminarea conflictului. Şi-aşa ucrainenii de rând sunt victime ale terorii şi propagandei deşănţate a Kievului.

Înarmarea Ucrainei cu rachete cu rază lungă de acţiune, cu sisteme antiaeriene Patriot şi cu alte arme avansate este însă un „game changer”. Şi, în acelaşi timp, un semnal al disperării Occidentuui care-şi vede toată propaganda prăbuşindu-se. Aşa se face că, practic Rusia se va trezi că e atacată de NATO prin intermediul Ucrainei, de data aceasta pe faţă. Occidentul este încurajat de reacţia anemică a Rusiei la atacurile asupra bazelor sale militare efectuate de armata Ucraineană cu ajutorul dronelor sovietice pe care le deţine. Faptul că Rusia s-a limitat la a bombarda Ucraina acolo unde o doare mai mult – anume la infrastructura de bază – îi face pe occidentali să creadă că ruşii nu vor avea mare lucru de spus în cazul noii agresiuni la care sunt supuşi.

Chestiunea e ciudată, deoarece se vede limpede cum paharul se umple în zona rusă. Putin a ameninţat cu schimbarea strategiei militare, schimbare pe care o va face cât se poate de repede. Mesajul pare că n-a fost perceput. Occidentalii, prin acţiunile pa care le fac, îşi arată prostia care-i guvernează. Se bazează prea mult pe calmul lui Putin, sperând să ajungă să-l fiarbă ca pe broasca din snoavele corporatiste de azi. Ceea ce nu înţeleg este că Putin a ajuns să-şi dispere propria armată care e oricând gata să preia iniţiativa. Iar dacă asta se va întâmpla acolo, cele mai mari coşmaruri pe care le avem se vor îndeplini.

Nu mai e mult până la escaladarea absolută a conflictului. Desigur, Rusia ar putea să-şi folosească propriul proxy, fie că e vorba de Iran, fie că e vorba de Coreea de Nord. Dar n-o vor face deoarece nu le stă în caracter. Rusul preferă să lovească direct şi la vedere. Aşa că, dacă mâine vă veţi trezi cu ştirea că a început coşmarul nuclear, n-ar trebui să vă miraţi absolut deloc!

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *