“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONAL

Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu două camere. „Ne pui și nouă niște poze să nu rămânem proști“

shouldyou

Piața imobiliară a luat-o razna în marile orașe, iar odată cu asta și prețurile materialelor de construcții și manopera. Așa se face că unii meseriași au ajuns să ceară pentru renovarea unui apartament cu două camere nu mai puțin de 25.000 de euro, atât cât costă în alte orașe o locuință.

Un bucureștean care vrea să-și renoveze apartamentul de două camere s-a interesat pe internet cât l-ar costa o renovare completă, de la zero. El s-a adresat internauților pe grupul de Facebook „Apartamente de vânzare București” „Bună ziua! Mă puteți ajuta cu o părere? Cât estimați că ar duce renovarea totală a unui apartament de 2 camere în București? Mulțumesc!”, a scris el.

„10-15.000 maxim, dacă vă limitați la materiale din gama mediu, folosiți parchet în loc de gresie etc. Într-un apartament de bloc comunist nu merită să investiți cu materiale premium, tot valoare de apartament comunist va avea”, i-a răspuns cineva.

„Serios? Renovarea unei boxe de 5 mp costă aproape 2.000 de euro”, l-a contrazis altul.

„Dacă renovezi total și utilezi, minim 25.000 de euro”, a intervenit altcineva în discuție.

„Ne pui și nouă niște poze să nu rămânem proști? 25.000 e două camere?”, și-a exprimat îndoiala un internaut.

„Sigur! Sunt curios cum evaluezi tu din poze decopertarea și molozul. Instalația sanitară, termica și cea electrică, tot așa o evaluezi, din poze? Manopera tot din poze îți dai seama cât a costat?”, l-a întrebat cel care afirmase că prețul e minim 25.000 de euro.

„Clar că niște poze ar edifica luxul de 25.000 euro de la un apartament de 2 camere! Orice e posibil, se pot băga și 50.000 euro, e chiar fără număr dacă vrei neapărat! O amenajare decentă pentru două camere ar fi undeva la maxim 15.000 euro la prețurile actuale pentru București”, i s-a răspuns.

„Ce sens are să incluzi în costul de renovare și mobilatul? La mobile și electrocasnice, toate prețurile sunt ușor de văzut, acolo nu intervine manopera, fiecare alege produsul după buget. Buget pe care ți-l calculezi singur, stând pe internet și adunând prețurile publice (mobilă, electromenajere). Oamenii vor să știe ce înseamnă strict renovarea, unde cei fără experiență nu știu nici prețul manoperei (atât de diferită), nici ce cantități de materiale de construcții sunt neceare pentru a-și face o ideea de buget”, a intervenit altcineva.

Costuri între 7.500 și 30.000 de euro
„15.000 de euro, acum am terminat! Materiale gama mediu”, a anunțat triumfătoare o femeie. „Și manopera?”, a întrebat-o neîncrezătoare alta. „Cu totul”, a răspuns prima doamnă.

„Depinde ce oameni iei la treabă! Eu am făcut cu un coleg priceput și m-a costat foarte rezonabil! Atenție la meseriaș,i că vă ard la manoperă și materiale. Lucrările trebuie negociate foarte bine! Dacă sunteți interesați de instalație electrică, termica, mobilă la comandă la prețuri calitate-preț vă pot oferi detalii!”, a scris altul.

„O garsonieră decomandată, m-a costat circa 7.500 euro, aș zice că o cameră în plus ar majora la 10.000 euro costurile”, a scris altcineva.

„Fără mobilat, minim 10.000 – 12.000 euro în sus, în funcție de materiale: schimbat instalații, tocarie, pereți, geamuri, diverse finisaje”, a punctat cineva. „Cu materialele mele numai mâna de lucru 7.000 euro, gresie, faianță, parchet, zugrăvit”, i-a dat altul dreptate.

„Cu centrala și partea electrica – 20.000 de euro, de la zero. Plus 10.000 mobilă și electrocasnice”, a fost altă opinie.

„Depinde cum îl luați și ce vreți sa faceți! Pe mine m-a costat peste 10.000 euro”, a comentat altcineva.

„Doar manopera este 3.000 de euro”, a fost doar unul dintre nenumăratele mesaje.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.