Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
SOCIETATEȘTIRI BUZAU

Bebeluș de o lună abandonat în curtea Spitalului Judetean! Mama, o prostituata. Iata EROAREA PRIN CARE A FOST IDENTIFICATA RAPID

bbl
Bebelus de o luna ABANDONAT in curtea Spitalului Judetean Buzau:

Bebelusul se afla într-un cărucior, iar plânsetele acestuia au fost sesizate de niste pensionari.

După ce i-au căutat și așteptat preț de câteva minute pe parinti, aceștia au dus copilasul la UPU Buzau.

Prostituata de 33 de ani a ajuns în atenția Poliției după ce și-a abandonat pruncul de doar o lună curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Personalul medical a găsit printre lucrurile din cărucior și o scrisoare medicală (copilul fusese internat la pediatrie la începutul lunii) grație căreia s-a putut face rapid identificarea mamei bebelușului.

Conform informațiilor poliției, mama este o buzoiancă de 33 de ani, care după această ispravă s-a ales cu dosar penal sub aspectul infracțiunii de abandon de familie.

Surse din presa locala arata că mama este de fapt o prostituată care ar mai avea încă zece copii.

Micuțul a fost internat la secția de pediatrie a Spitalului Județean din Buzău. Medicii de gardă au declarat că starea sugarului este bună în prezent în ciuda faptului că a stat zeci de minute la temperatura de 2 grade celsius.

VEZI SI: STRIGATOR LA CER – NEREGULI cu duiumul scoase la iveala de PACIENTII ignorati la UPU BUZAU. Dezvaluiri SOCANTE facute de mamica unui copil de 1 an

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.