Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALPOLITICA

Un băiat bun s-a răzbunat și i-a INCENDIAT CASA DE VACANȚĂ a lui Miron Mitrea

Un fost angajat este suspectat că ar fi autorul. Ar fi recunoscut că a stropit cu benzină și a dat foc.

mitrea.hc0jkgtbni 1000x600 1

Casa de vacanță a lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost mistuită de un incendiu care a fost provocat intenționat, potrivit primelor informații. E vorba de o casă din Delta Dunării.

Un fost angajat este suspectat că ar fi autorul. Acesta ar fi recunoscut că a stropit cu benzină și a dat foc.

„Astăzi, în jurul orei 16:30, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de vacanță din localitatea Crișan, județul Tulcea.
Către locul intervenției, s-au deplasat 7 subofițeri, cu două ambarcațiuni, din cadrul Pichetului de pompieri Nave operative Crișan.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul clădirii.
Pompierii militari au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare.
Casa fiind acoperită cu stuf, flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând astfel intervenția pompierilor.
După aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat.

În urma incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a transmis ISU Delta. Mitrea era unul dintre proprietarii casei, imobilul având mai multe apartamente.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.