Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

ULTIMA ORA. Condamnare cu EXECUTARE de 11 ani și 9 luni de închisoare pentru un CELEBRU om de afaceri

judecatori

Omul de afaceri Nelu Iordache, abonat intens la banii statului român, a fost condamnat definitiv, miercuri, la 11 ani și nouă luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a schimbat destinația a peste 31 de milioane de lei din banii alocați companiei sale pentru lucrările la tronsonul de autostradă Arad-Nădlac.

„În temeiul art.38, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, raportat la art.39, alin.1, litera b din noul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.523/9.XI.2018 a Tribunalului Giurgiu, din Dosarul nr.942/122/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.572/A/25.VI.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.942/122/2017 (2472/2019), pedepsele de 6 ani şi 9 luni închisoare, de 6 ani şi 6 luni închisoare, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate în această cauză, astfel că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 9 luni închisoare.”

În continuare, după ce Curtea de Apel București va comunica minuta deciziei definitive Tribunalului București, instanța de executare in acest caz, Nelu Iordache poate fi încarcerat.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.