Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
UMOR

Ţiganii din România, acuzaţi că au mâncat balena albastră

balena albastra viena

Isteria “balenei albastre” continuă să se extindă! În această dimineaţă, un ziar local din Viena a relatat că un grup de tigani originari din România ar fi pescuit şi mâncat Balena Albastră dintr-un iaz de lângă palatul Schönbrunn.

Deşi autorităţile au atras atenţia că în grădina palatului imperial de vară nu au existat niciodată cetacee de asemenea dimensiuni, şi că o balenă albastră nici măcar n-ar încăpea în micul heleşteu, presa austriacă i-a condamnat pe “nemernicii de ţigani”, iar formaţiunile extremiste ameninţă cu represalii dacă România nu va trimite Austriei, drept compensaţie, o nouă balenă albastră.

“Primirea României în UE a fost o greşeală. Le-am deschis poarta, le-am acordat drepturi şi ei vin şi ne mănâncă Balena Albastră, un simbol al Vienei îndrăgit de localnici şi turişti deopotrivă“ a declarat autorul fantezistului articol, Johann Kristoyberg, care s-a remarcat în trecut cu o serie de reportaje cutremurătoare despre ambulanţa neagră care răpeşte găini şi le inseminează cu pui vii. – Times New Roman

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.