Raed Arafat a semnat ordinul: concediile, suspendate!

Noile măsuri pentru gestionarea pandemiei.

Numărul cazurilor de Covid-19 continuă să crească, iar sistemul medical este în pragul colapsului. În aceste condiții, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a semnat, luni, mai multe ordine care vizează gestionarea pandemiei.

Mai exact, în condițiile agravării situației epidemiologice din România, medicii din prima linie nu vor mai putea să își ia concediu, probele practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă se amână și vor fi alocate mașini și personal suplimentar către Ambulanța București.

Concediile medicilor, suspendate pentru 30 de zile

Unul dintre ordinele semnate de Raed Arafat dispune ca inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență poate decide pentru personalul IGSU și a unităților subordonate întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.

„Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia situaţiei epidemiologice va permite efectuarea acestora”, se arată în ordinul comandantului acțiunii. Măsura este valabilă și în cazul personalului din unitățile spitalicești publice.

Probele practice ale rezidenților se amână

O altă măsură care se va impune vizează medicii rezidenţi de anul V în specialitatea medicină de urgenţă, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021. Acum, aceștia vor susţine probele în luna decembrie 2021.

Printre ordinele semnate de Raed Arafat se regăsește și unul care se referă la suplimentarea echipajelor medicale și a numărului de ambulanțe, inclusiv autospeciale pentru victime multiple, pentru București, din cauza numărului mare de pacienți COVID.

„IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24 de ore. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale”, arată ordinul.

Ambulanța București primește mașini și de la Ministerul Apărării pentru testare COVID. MApN anunţă că, începând de marţi, va pune la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) cinci ambulanţe de tip B, cu şofer.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *