Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALSTIRI

„Peştii” le secţionau degetele „fetiţelor” racolate din judeţele Sibiu şi Mureş, care refuzau să se prostitueze!

pesti1

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu şi Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Târgu Mureş au efectuat, la data de 07 mai 2015, un număr de 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sibiu şi Mureş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, cunoscut în comunitate ca gruparea „Velţenilor, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat de pe raza judeţelor Sibiu, Alba şi Mureş, persoane de sex feminin vulnerabile, ce proveneau din familii cu o situaţie materială precară si un grad scăzut de educatie, pe care le-au exploatat, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe teritoriul mai multor state europene, încasând sumele de bani obţinute din aceste activităţi.

S-a reţinut că persoanele vătămate erau racolate, de regulă, sub pretextul că odată ajunse în străinătate vor presta activităţi de îngrijire a persoanelor vârstnice sau că vor desfăşura activităţi de prostituţie, iar banii vor fi împărţiţi între membrii grupării şi persoanele care practică prostituţia. Ulterior ajungerii la destinaţie, acestea erau obligate să practice prostituţia, fiind în permanenţă supravegheate de către membrii grupului şi fiindu-le impuse condiţii stricte, foloasele materiale obţinute de pe urma practicării prostituţiei fiind însuşite de către membrii grupării. Asupra victimelor recrutate era exercitată o puternică presiune psihică iar pentru a menţine controlul asupra acestora membrii grupului recurgeau la ameninţări şi violenţe fizice (mutilarea prin secţionarea degetelor sau incizii cu obiecte tăioase în zona feţei).

De asemenea, ca mod de operare, mai trebuie precizat faptul că membrii grupării au organizat si sprijinit şi alte persoane în activitatea de exploatare a mai multor victime pretinzând procent din câştigurile realizate de către aceştia.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse, în vederea audierii, un numar de 30 de persoane.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.