Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERALNOUTATI

Părintele Dan, unul dintre cei mai apreciați duhovnici, fost director al Bancorex în anii ’90: S-a decis îngroparea Flotei României. Flota era foarte bine, era pe picioare, naviga, se putea salva. Au fost lichidate, una câte una, peste 230 de nave

parintele dan

Părintele Ilarion Dan de la Mănăstirea Crucea, unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai Dobrogei, a fost, înainte de a îmbrățișa chemarea către Dumnezeu, directorul sucursalei Constanța a Bancorex, cea mai mare bancă din România în anii ’90.

În această calitate, părintele Dan a aprobat finanțarea Flotei Maritime a României, a patra din Europa la acel moment. Într-un dialog cu Eugenia Vodă, la Profesioniștii, părintele Dan a mărturisit că undeva sus, s-a stabilit ca Flota Românească să nu fie salvată și că activitatea sa de finanțare a companiilor maritime românești nu este apreciată.

„Au fost acolo niște lucruri…

Sucursala Constanța a fost implicată în activitatea de creditare a Flotei Românești…

Noi am acordat credite navelor românești. Din această postură, am înțeles că nu se dorea ca această flotă să rămână pe apă. Flota era foarte bine, era pe picioare. La un moment dat, implicarea mea în activitatea de creditare a Flotei nu a mai fost apreciată.

Se putea salva această Flotă, ea naviga. A deranjat poziționarea sucursalei Constanța în finanțarea Flotei. Garanțiile creditelor erau navele însăși, o parte dintre credite au fost recuperate, numai că flotele au fost lichidate într-o dezordine desăvârșită. Navele au fost vândute una câte una. Cele trei companii maritime aveau împreună peste 230-240 de nave”, a spus părintele Dan.

Contramiralul Vergil Chițac a spus, acum doi ani, că Flota Românească era într-o stare foarte bună: „ Mai mult de 65% din nave aveau vechimea de până în 15 ani. Astăzi, în momentul ăsta în care noi discutăm. 50% din flota mondială, numai 50%, sunt nave de până în 15 ani. Deci cum pot eu să cred că o flotă, care avea, la vremea aceea, 65% din nave tinere nu putea fi performantă pe piața shipping-ului, iar astăzi o flotă care are numai 50% nave tinere este performantă?!”

Conform Digi 24, în 1989 Flota Comercială a României avea în componență 311 de nave și încă 80 în construcție, conform ActiveNews.ro.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.