Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISTIRI

O MAMA iesita la plimbare cu bebelusul, UMILITA de POLITISTII care au PARCAT pe TROTUAR – “HAI MARS!”

O femeie din Cluj Napoca a scris pe contul ei de facebook ce a pățit cu doi polițiști de la Secția 4 de Poliție Cluj Napoca. Femeia se afla la plimbare cu copilul ei, care are doar câteva luni, iar la un moment dat a observat pe trotuar, un autoturism al Poliției Cluj, în care se aflau doi oameni ai legii. În momentul în care femeia î-a întrebat, în glumă, dacă nu cumva va primi amendă deoarece este nevoită să circule pe staradă, în condițiile în care trotuarul era ocupat de autoturismul Poliției, unul dintre cei cei doi polițiști a avut o atitudine de mârlan, inadmisibilă pentru un angajat al Poliţiei Române.

Poliţistul i s-a adresat femeii care împingea căruciorul ca unui câine vagabond: ”Hai, marș!”.

După ce a ajuns acasă, clujeanca a făcut publică întreaga poveste. ” Cluj-Napoca, strada Fântânele, ora 17,30, aproximativ. Ambii milițieni sunt în mașină, la povești. Am trecut cu căruciorul pe mijlocul străzii și i-am întrebat dacă nu-mi dau o amenda pentru că circul pe stradă. Răspuns: „Hai, mars!”.

Femeia a realizat și o fotografie pentru a dovedi că cele scrise de ea sunt adevărată.

Polițiștii erau în misiune(FOTO , mai jos)

politia trotuar6

Șeful IPJ Cluj, chestorul Tudor Grindean a declarat că au fost începute anumite cercetări pe linie disciplinară împotriva celor doi polițiști. ”Am declanșat niște verificări în plan disciplinar. Polițiștii se aflau în misiune în zona respectivă care se referea la un furt. Din primele investigatii nu rezultă că polițiștii au avut un astfel de limbaj la adresa respectivei persoane. La toate instructajele le atragem atenția asupra limbajului și asupra ținutei. Noi încercăm să îi ajutăm pe oameni”, a precizat chestorul Grindean, conform extranews.ro

VEZI SI: Moda COCALARILOR a ajuns si in sectiile de POLITIE! – Foto

Întâmplarea reclamată de femeia din Cluj a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, iar luni, la prima oră, existau deja primele concluzii, în condițiile în care femeia care a reclamat acest comportament nu a fost contactată de către polițiști pentru a o asculta și pe ea. Întrebat cum vine asta, chestorul Tudor Grindean a declarat că nu există încă ”o concluzie finală. Urmează ca și doamna în cauză să fie identificată”.

politia trotuar7

Cazul nu este singular în Cluj. Jurnaliştii din presa locala au mai prezentat situaţii similare în care maşini ale Poliţiei Române erau parcate ilegal pe trotuar. Cluj nu e singurul oraş unde se întâmplă aşa ceva. Chiar şi poliţiştii de la Poliţia Locală comit astfel de fapte. Iata cateva imagini.

VEZI  SI: REPORTAJ SOCANT despre anumite GUNOAIE din Politia Romana. Iata cine sunt cele mai BOLNAVE si CORUPTE specimene din societate: „Te bat pana intri in coma, ba!”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.