Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
Filme Online SubtitrateISTORIE

Libertate – 2023 – film românesc online

«Libertate» este o dramă intensă despre o perioadă tumultuoasă din istoria României, surprinzând cu precizie haosul și dezordinea protestelor din decembrie 1989.

Libertate

În mijlocul tulburării, Viorel, un căpitan de miliție interpretat de Alex Calangiu, încearcă să supraviețuiască unui asalt violent și să scape de acuzațiile de terorism care îi sunt aduse. Într-o societate divizată și prinsă în haos, Viorel se confruntă cu propriile convingeri și alegeri morale, punându-l la încercare nu doar pe el, ci și valorile și principiile sale.

Cu o distribuție puternică și o regie captivantă, «Libertate» este un film emoționant și intens despre libertatea și drepturile omului, precum și despre prețul pe care trebuie să îl plătim pentru a lupta pentru acestea.

An lansare: 2023
Regia: Tudor Giurgiu
Actori: Alex Calangiu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo și alții.
Gen(uri): Dramă

Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel (Alex Calangiu) e capturat și acuzat că e terorist.

Din distribuția filmului fac parte unii dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori ai momentului: Alex Calangiu, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Ionuț Caras, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Mirela Oprișor, Leonid Doni, Marius Manole sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

Din 6 octombrie, filmul va fi distribuit în cinematografele din toată țara.

Cronici:

„Filmul a reușit să construiască un veritabil ecosistem, fascinant a fi urmărit, cu micro-tensiuni, țeluri, ambiții și peste toate astea plutind o umanitate frustă. Dinamismul, însă, face filmul de la cap la coadă. Și angrenează foarte bine publicul, scenele colective au o forță aparte, castul în sine dă o forță aparte oricărei scene, iar imaginea e realmente de invidiat.” Alberto Păduraru

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.” Juriul CICAE, Sarajevo Film Festival

„Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor” Cineuropa

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.