EXPLODEAZA PRETURILE! Cu cât vor crește facturile la gaz și la energie electrică de la 1 iulie

Un bucureștean care consumă 125 de kW pe lună s-ar putea trezi de la 1 iulie cu o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică, în timp ce la același consum, un clujean ar putea plăti cu 90 de lei mai mult, dacă nu au încheiat noi contracte cu furnizorul și rămân la serviciul universal, arată calculele făcute de Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

De la 1 iulie vor fi creșteri de prețuri și la gaz, și la energie electrică – mai ales pentru cei care nu și-au schimbat contractele pentru a trece în piața concurențială și rămân în serviciul universal. La gaz vor fi scumpiri între 20 și 25 la sută „cam pentru toată lumea”, în timp ce la energie electrică, pentru cei care nu au schimbat contractul, creșterile se vor situa între 5 și 7 la sută de la 1 iulie și probabil că va mai fi o creștere similară la sfârșitul anului, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al enegiei, în prezent președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.

„Calculul îi vizează în special pe cei care, pe un deficit de informație, nu au trecut în piața concurențială”, a precizat Răzvan Nicolescu, estimând că numărul acestor consumatori este în jur de 3 milioane. „Ei sunt sub un tarif penalizator, se numește tariful pentru serviciu universal. Autoritățile nu le-au spus ce trebuie să facă, oamenii nu știu încă ce trebuie să facă – să meargă la furnizor, să ceară oferte, să semneze un contract -, n-au făcut acest lucru și vor plăti aceste penalități – și plătesc și în prezent un tarif mai mare”, spune Răzvan Nicolescu.

Când e recomandabil contract pe bază de abonament
„Pentru cei care și-au schimbat contractele, majoritatea contractelor sau unele contracte au un preț fix. Este o diferență semnificativă și diferența se mărește între cei care și-au schimbat contractele și cei care nu și-au schimbat contractele. Iar în momentul de față, în România sunt cam jumătate-jurmătate”, atrage atenția expertul.

El spune că un contract pe bază de abonament este recomandabil pentru cei care au un consum constant, adică nu au fluctuații mari de consum de la o lună la alta – nu merg foarte mult în concediu, au aceleași televizoare, aceleași frigidere, instalații acasă etc.

„Ofertele nu seamănă unele cu altele și aici oamenii trebuie să învețe singuri să compare aceste oferte. În Marea Britanie, sunt sute de mii de oameni care își schimbă furnizorul de la o lună la alta. Au ajuns la această performanță. Pur și simplu știu ce să facă și se duc, negociază, schimbă de la o lună la alta. (…) Dacă în România ai schimba furnizorul, din calculul pe care l-am făcut chiar zilele acestea, salvez undeva între 300 și 400 de lei la factura anuală. Dacă nu ai un contract ferm pe un an, poți să-ți schimbi chiar mai mulți furnizori, dar trebuie să învățăm acest exercițiu”, a explicat fostul ministru al energiei.

Importuri de gaz fără precedent în ultimii 10 ani: „Așa ajungem să punem populația României în bratele rușilor”
În ceea ce privește gazul, calculele arată că de la 1 iulie facturile vor crește cu circa 25 la sută, dar aici scumpirea va fi valabilă „cam pentru toată lumea”.

Sunt niște cauze legate de scăderea producției naționale, noile rezerve pe care le avem în Marea Neagră încă nu sunt exploatate, sunt întârzieri chiar și de 5 ani la unele proiecte, am importat foarte mult gaz, cred că anul acesta o să atingem aproape o treime din consum din import, lucru care nu s-a mai întâmplat cel puțin în ultimii 10 ani, a explicat Răzvan Nicolescu.

El spune că este o situație paradoxală – am importat foarte mult gaz, deși „stăm pe rezerve”.

„În același timp, mă uitam la atât de discutatul PNRR și alocăm sute de milioane pentru noi conexiuni la gaz. Sunt lucruri pe care cu toată puterea de înțelegere, eu nu reușesc să le descifrez, să le deslușesc, pentru că se bat cap în cap”, a spus Răzvan Nicolescu. „Așa o să ajungem în primul rând să punem populația României în brațele rușilor, tot conectând-o la gaz și noi accentuându-ne dependența de importuri. Păi, cine exportă în regiune? Gazpromul! Direct sau prin intermediari. Și vom ajunge probabil de la Bruxelles să ne vină o taxă”, a arătat Răzvan Nicolescu.

Posibilă taxă pentru centralele de apartament pe gaz
Astfel, Comisia Europeană ar putea introduce, în 5-6 ani, o taxă pentru centralele de apartament pe gaz, pentru că sunt poluante. Nu este o veste bună pentru cei care au astfel de centrale, dar este un lucru despre care se discută la Bruxelles, cu atât mai mult cu cât o astfel de taxă există deja în mai multe țări din UE, spune Răzvan Nicolescu.

„În Germania, dacă nu greșesc, este o taxă de 1 euro pe MW oră. Unele state americane au interzis deja instalarea de noi boilere pe gaz”, a exemplificat fostul ministru.

„Există sisteme care sunt mai puțin poluante, deși folosesc tot gaz. Depinde cum va fi formulată această taxă. Ideea este că gazul este un combustibil poluant, este o realitate științifică, n-o putem nega. Sigur că poluează mult mai puțin decât cărbunele, de exemplu, dar este un combustibil poluant. Or, efortul și decizia Uniunii Europene de a lupta activ împotriva schimbărilor climatice este luată. Acum au alte priorități, au probleme cu centralele pe cărbuni, au alte lucruri, dar în 5-6 ani o astfel de taxă o să apară, se discută deja în mediul de la Bruxelles. Oamenii trebuie să știe la ce să se aștepte”, a subliniat Răzvan Nicolescu.

Ce sistem de încălzire e recomandabil pentru o casă nouă
„Eu vă recomand, dacă vă construiți o casă, să vă uitați la soluții independente, la soluții combinate. Deja panourile fotovoltaice, folosite la producția de apă caldă – sigur, în lunile de vară -, au ajuns la niște prețuri ridicole, foarte mici, rentează foarte mult să-ți instalezi, dacă stai la casă. Nu-ți asigură consumul de apă caldă decât un număr de luni, din mai până în octombrie, dar deja au apărut soluții”, a explicat Răzvan Nicolescu.

„Ideea este pentru cei care-și construiesc case noi, pentru cei din mediul rural, să fie ajutați într-un mod sustenabil. Dacă noi acum o să-i conectăm la gaz, dacă ei își instalează boilere, abia și le instalează și apoi ne trezim că nu mai avem gaz și ne trezim cu taxe pe boilere și vor trebui să le schimbe sau ce să facă?” – a arătat fostul ministru al energiei.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație