Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Drama URIAŞULUI BLÂND, cel mai înalt om care a trăit vreodată. La 5 ani purta haine de 17, la 9 îşi depăşea tatăl, la 22 avea deja 2,72 metri

gigant

La 5 ani purta haine care se potriveau băieţilor de 17 ani, la 9 îşi depăşea deja tatăl în înălţime, iar la 22 de ani, cu o lună înainte să moară, ajunsese la 2,72 metri, devenind OFICIAL cel mai înalt om din istorie. Povestea lui Robert Wadlow, însă, este una tristă…

Născut la 22 februarie 1918 cu o greutate puţin peste normal – 3,9 kilograme, copilul Robert Pershing Wadlow începe să crească într-un mod uluitor. La 6 luni, băieţelul ajunge la 13 kilograme, practice de DOUĂ ORI CÂT GREUTATEA obişnuită pentru această vârstă.

Devenit o vedetă în Illinois, SUA, la 5 ani, Robert poartă haine care se potrivesc unui adolescent de 17 ani, iar la 9 ajunge până la 1,87 şi cântăreşte 90 de kilograme. Cel mai mare dintre cei cinci fraţi ai săi, băiatul este singurul “special” din familie, iar medicii sunt şocaţi de acest caz incredibil. După nenumărate investigaţii, Wadlow afla că suferă de hiperactivitate a glandei pituitare.

La 19 ani îşi dă seama că poate câştiga bani frumoşi cu înfăţişarea lui, aşa că începe să călătorească în întreaga lume cu circul Circul Ringling Brothers şi este numit “URIAŞUL BLÂND”. Întrebat la un interviu la radio dacă îl deranjează atunci când oamenii se uită miraţi la el, acesta răspunde calm: “Nu, trec cu vederea.”

În memoria să, localnicii din Alton, orașul natal al ”Blândului gigant”, așa cum fusese poreclit, i-au ridicat, în 1986, o statuie în mărime naturală în apropierea Muzeului de istorie și artă. Alte câteva astfel de statui sunt expuse la muzee precum Guinness și Ripley’s Believe It or Not.

În 1998, formația The Handsome Family i-a dedicat lui Robert Wadlow piesa ”The Giant of Illinois”, iar în 2005, Stufjan Stevens a înregistrat cântecul ”The Tallest Man, the Broadest Shoulders”, tot în memoria celui mai înalt om din lume.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.