Destructurarea țării pas cu pas

Dacă în urmă cu câțiva ani cineva m-ar fi întrebat ce calități ar trebui să aibă omul care-și propune să destructureze țara, m-aș fi apucat să creionez un portret machiavelic. Un personaj inteligent, capabil să de planuri tenebroase și veșnic înconjurat de crema ticăloșilor pe care o țară ca a noastră o poate da. M-aș fi gândit la un om cu o gândire sprintenă, mereu stând în șah și răspunzând categoric oricărei acțiuni, un individ rațional-instinctiv, capabil să-și împuște adversarul aflat chiar și după colț, un geniu al răului. De asemenea, aș fi văzut personajul în cauză ca unul charismatic, un manipulator de clasă, capabil să-i fascineze pe mulți, să-și radicalizeze un nucleu dur și, utilizând masa de manevră, să ajungă la rezultatul scontat.

Văzând ce se întâmplă acum, pot spune că ceea ce gândeam – și probabil ceea ce-ar fi gândit orice om pus în fața unui asemenea scenariu – este mai mult decât o eroare. E o dovadă a modului în care idealizăm probleme care, de multe ori, se rezolvă mult mai simplu decât ne imaginăm noi.

Să luăm situația de față. Nu un geniu al răului, nu un personaj charismatic, nu o culme a inteligenței stă la baza dezintegrării României. Nu! Avem de-a face cu un oligofren, dotat cu o mare doză de nesimțire, cu un individ greoi atât la trup cât mai ales la minte, o ființă incapabilă să se exprime coerent. Ce charismă? Individul se află diametral opus acestei noțiuni. Prin comparație cu el, chiar și un sac de cartofi ar putea deveni charismatic.

Din păcate asta e realitatea pe care-o trăim. Un dulap cu capul gol, o moluscă reacționând strict instinctual, a reușit să dinamiteze o țară. Și nu prin strategii subtile, ci prin chestiuni atât de prostești și rudimentare, la care un om dotat cu o minimă inteligență pur și simplu nu se poate gândi.

Oricărui om normal, atunci când îi spui că „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei” înțelege că, prin acest rol, președintele este primul obligat să respecte Constituția. Plăvanul nostru însă, din aburii puținilor neuroni precari cu care este dotat, deduce că, din contră, el fiind cel care veghează este cumva deasupra Constituției, prevederile acesteia nefiindu-i opozabile. Așadar, dintr-un text clar, limpede ca lacrima, atât de banal încât sensul îi este înțeles chiar și de către un copil, prostul național își clădește un statut atât de special încât depășește chiar și privilegiile monarhilor absoluți, bătând la ușa statutului divin. V-ați întrebat dacă în secolul XXI un politician ar putea gândi că „statul este el”? Vă înșelați negând, v-o arată plăvanul care n-are niciun stres în a afirma că „statul paralel nu există. Statul sunt eu.”. Și-o spune pe un ton atât de natural încât rămâi perplex. Pur și simplu nu mai poți reacționa!

Citiți și:  Revine starea de urgență? Răspunsul de ultimă oră al lui Klaus Iohannis

Dar stați liniștiți deoarece încă n-am ajuns la apogeu. Cine s-ar fi gândit că un om dotat cu o brumă de rațiune ar putea aduce propria-i prostie în arsenalul armelor politice. Cum e posibil ca, atunci când ești presat de o decizie pe care trebuie să o pui în aplicare, să spui că încă citești și o să citești până când o să înțelegi motivarea deciziei? Ai crede că nimeni nu e capabil de o asemenea înjosire încât să-și exhibe prostia într-un asemenea hal. El o face însă atât de natural încât mulți nici nu mai bagă de seamă tenebrosul situației.

În mod normal, într-o societate de bun simț, cele enumerate anterior ar ține de domeniul umorului, al comediei. Pur și simplu, asemenea elemente grotești prin prostia lor n-ar putea evada de pe scena vreunei reprezentații umoristice. La noi însă – și-aici avem un simptom grav al nebuniei în care ne scufundăm – cele enumerate nu doar că nu stârnesc râsul și sunt luate în serios, ci, mai mult, reușesc să coalizeze mulțimi de monosilabici, să radicalizeze mase de spălați pe creier care urlă irațional. Dând un ochi prin presă găsești o mulțime de articole ale unor gradați semianalfabeți în care „se demonstrează” justețea acțiunilor plăvanului național. Ca într-o piesă de teatru absurd, realitatea e inversată până la epuizare, totul e deformat și reinterpretat în cel mai aberant mod, astfel încât te trezești proiectat într-o realitate atât de irațională încât, pur și simplu, nu mai există cale de ieșire.

Iată imaginea României de azi. Prin exemplul dat de nulitatea din capul țării, practic absolut tot ceea ce însemna România e suspendat. Nu mai avem lege, hotărârile justiției și-au pierdut caracterul obligatoriu, iar coeziunea națiunii e la un nivel atât de jos încât se ia la întrecere doar cu marja de eroare.

Citiți și:  „O aniversară” a licuriciului dolofan, împreună cu devotații săi slujitori

N-aș fi crezut niciodată că un prost ne poate face atât de mult rău. Iată însă că lucrurile arată mai rău decât într-un scenariu. Venit după un ticălos în lege, plăvanul nu face altceva decât să meargă pe calea care i-a fost deschisă de către predecesorul său. Neavând însă nici pic de rațiune, el merge ca boul, fără teama de a cădea în penibil, de a încălca anumite norme ale bunului simț. Și face toate acestea pentru că, din unghiul său limitat, nici penibilul și nici bunul simț nu există. Oricât de ticălos ar fi fost băsescu nu s-ar fi gândit nicio clipă să nu pună în aplicare o hotărâre imperativă a Curții Constituționale. Dacă nu-i convenea, ar fi gândit o strategie golănească de ocolire, dar ar fi păstrat aparențele respectării deciziei acestei instanțe supreme. Luați însă exemplul plăvanului: el, nu doar că nu respectă, dar, mai mult, iese în stradă și, de față cu toată lumea, spune că n-o consideră corectă și, bazându-se pe această judecată de valoare, își arogă și un drept semidivin în stat. Mai mult, nemulțumit fiind, caută răzbunare șantajând un membru al Curții Constituționale. Vă imaginați gravitatea acestor elemente?

E o imagine de coșmar în care suntem târâți de un prostovan notoriu. În anul Centenarului națiunea e atât de destabilizată și intoxicată de prostia venită din straturile superioare ale puterii încât e la limita dezintegrării. O dezintegrare pusă la cale „pas cu pas” printr-o strategie atât de aberantă încât nimeni nu i-ar fi dat vreodată vreo șansă. Și iată că, din nefericire pentru noi, lucrurile merg dinspre prost spre și mai prost. Nu-mi mai rămâne decât o singură întrebare pe care v-o adresez apăsat: mai e capabilă oare națiunea noastră ca, din starea de cvasi capitulare în care ne aflăm, din dezintegrarea pusă cu stoicism în aplicare, să ajungă la momentul zero în care să ne regăsim Mărășeștiul, Mărăștiul și Oituzul zilei de azi, momentul acela în care să ne ridicăm deasupra timpului nostru banal și să strigăm hotărât și eroic „Pe-aici nu se trece!”? – Autor: Dan DIACONU / Sursa: Trenduri economice

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

6 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile