Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Demisia momentului în România. Este un SCANDAL uriaș

ciuca 1 696x463 1

Demisie la vârful unei importante instituții a statului român care se ocupă cu cercetarea istoriei recente. Motivul este legat de piedicile întâmpinate în desfășurarea activității.

Președintele Institului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER), Alexandra Toader, a demisionat din funcția pe care a ocupat-o în urmă cu un an. Ea și-a justificat demisia invocând piedicile pe care le-a întâmpinat în desfășurarea activității, în fruntea Institutului. De asemenea, a arătat că viața sa privată a fost răscolită și pusă pe tapet de cei care au contestat-o.

Alexandra Toader și-a oficializat actul de demisie luni, 17 ianuarie, și a anunțat-o printr-un mesaj transmis în spațiul public.

„În pofida efortului sistematic în care m-am ancorat, am întâmpinat piedici constante din partea anumitor instituții ale statului sau atacuri virulente la adresa vieții private, acțiuni care mi-au provocat un grav prejudiciu de imagine, în ciuda lipsei de consistență a falsurilor lansate în spațiul public. Este regretabil faptul că privarea unor salariați / terțe persoane de privilegii financiare și de orice altă natură (privilegii de care unii au beneficiat anterior și care pot fi plasate la limita legii) a generat acțiuni abjecte, cu scopul inducerii în eroare a celor mai înalte foruri decizionale”, a transmis Alexandra Toader în mesajul pe care l-a postat pe contul său de Facebook.

Mai muți cercetători au cerut demiterea Alexandrei Toader
Pe 22 decembrie 2021, un grup de cercetători ai Institutului au dat publicității o scrisoare adresată premierului Nicolae Ciucă. Aceștia cereau destituirea Alexandrei Toader din funcția de președinte.

„Subsemnații, angajați ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), vă solicităm în mod public, prin această scrisoare, demiterea Președintelui executiv al IICCMER, doamna Alexandra Toader, pe care o considerăm incapabilă de implementarea proiectului Muzeului memorial «Închisoarea tăcerii» Râmnicu Sărat, fapt dovedit de lipsa oricărui progres în cadrul proiectului de-a lungul celor aproape doi ani de mandat ai doamnei Alexandra Toader.

Totodată, protestăm față de modul de conducere discreționar și abuziv al doamnei Alexandra Toader de-a lungul celor aproape doi ani de când se află la conducerea instituției, fapt care a adus grave prejudicii de imagine atât IICCMER cât și instituției Guvernului României, în subordinea căruia funcționăm”, se arăta în scrisoare, între altele.

Cercetătorii au arătat că Alexandra Toader „a paralizat” activitatea institutului și a adus grave prejudicii acestuia.

„Mandatul doamnei Alexandra Toader nu doar că a paralizat activitatea unui institut care devenise un etalon al excelenței în cercetare la nivel național și internațional, dar a adus și grave prejudicii (inclusiv de imagine) în relaționarea cu parteneri interni și externi ai IICCMER. Disprețul vădit pe care îl are față de victimele regimului comunist și față de urmașii acestora, deficiențele la nivel managerial, maniera autoritară și abuzivă prin intermediul căreia doamna Alexandra Toader înțelege să își exercite funcția, ne demonstrează că aceasta nu este capabilă a cultiva relații bazate pe valori precum libertatea, dialogul, cooperarea”, și-au mai justificat cercetătorii solicitarea către Nicolae Ciucă.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.