Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

CRIMA IN TRAFIC. Bărbat, strivit în duba aflată în mers între două TIR-uri

crima trafic iesire alexandria barbat murit duba strivita tiruri 737123

Un bărbat a murit după ce duba în care se afla a fost prinsă între două TIR-uri, în urma unei șicanări în trafic, între șoferul autoutilitarei și șoferul unuia dintre camioane. Șoferii de TIR din spatele și din fața dubei ar fi vorbit la stație și i-ar fi promis că-i vor „da o lecție”.

Totul s-a întâmplat vineri, pe DE 70, în apropiere de Vitănești, județul Teleorman, iar polițiștii fac cercetări.

Șicanarea între șoferul dubei în care se afla victima și șoferul unui dintre TIR-uri ar fi început la ieșire din Alexandria spre București.

Șoferul dubei a susținut că a fost amenințat prin stație de șoferul unuia dintre TIR-uri că „va fi scos de pe șosea”, scriu jurnaliștii de la Total Impact. În mai puțin de 10 minute de la această ceartă s-a produs accidentul.

Autoutilitara a fost practic strivită între cele două TIR-uri, iar pasagerul care se afla pe locul din dreapta, tatăl șoferului care conducea duba, a murit, relatează Mediafax.

Duba, strivită între cele două TIR-uri

Potrivit sursei citate, șoferul TIR-ului care a lovit din spate duba susține că accidentul s-a produs din cauza șoferului autoutilitarei, cu care admite că s-a certat, dar precizează că acesta ar fi frânat brusc în față sa, intenționat, pentru a-l șicana, iar el nu a mai putut evita impactul. După ce a fost lovită, duba a fost aruncată în TIR-ul din față.

După ce informațiile au ieșit în spațiul public, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman au transmis, sâmbătă, că se fac cercetări in rem, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Dosarul penal este deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: stiridiaspora.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.