ANM anunță VREME REA: Ploi torențiale, vijelii și grindină timp de mai multe zile

Cea mai mare parte a ţării se află sub o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, până sâmbătă seara, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină. În București vor fi 21 de grade, dar și vijelii, joi seara.

Informarea meteo este valabilă de joi ora 10.00 până sâmbătă, ora 21.00

Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…35 l/mp.

Potrivit prognozei speciale emise pentru București, joi cerul va avea înnorări temporare, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

În orele serii și la începutul nopții (13/14 mai) va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

Vineri (14 mai), vremea va fi în general frumoasă și normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h, la începutul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade.

Sursa: stiripesurse.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație