Australia. Un exemplu tipic de „țară ca afară”. Vă place? Marș acolo!

Am prieteni peste tot în lume. Rectific: am prieteni români peste tot în lume. Nu din vina mea, ci a lor. Mă rog, așa au crezut ei – cum am crezut și eu la un moment dat – că plecatul afară vine la pachet cu căpătuiala. În prima fază m-am căpătuit și eu, doar că nu-mi era bine. Asta până când tatăl meu mi-a deschis ochii: „Ăla care se realizează, se realizează peste tot. Dacă te-ai realizat acolo, la fel de ușor îți va fi să te realizezi și-aici. Doar proștii confundă provocările cu piedicile. Proștii și ratații!”. Câtă dreptate a avut!

„E un căcat de țară!” – le spuneam amicilor mei de la capătul lumii. „Ce poți face acolo? Totul e la fel. Ăla care-a inventat țara asta a avut o teribilă lipsă de creativitatea. Sau poate că doar un plan ascuns, și-a dorit orice altceva, nu o țară.” „N-ai habar de nimic, îmi replicau ei. Aici e totul pus la punct. Ești doar un mitic absolut incapabil să înțelegi ceva”. Poate că așa o fi, gândeam. Și uitam subiectul. La urma urmei e viața lor, nu a mea.

„Pentru naștere le-am spus că vreau să fac cezariană”. Așa începe povestea fetei pe care-o am în față(se numește M. și, din rațiuni logice, nu-i dau numele). „Nu aveam habar de sistemul de acolo întrucât sosiserăm de doar un an. Recunosc, eram cam sărăcuți, doar abia aterizaserăm și nu apucaserăm să „ne facem o stare”. Sarcina a venit pe nepregătite, iar nașterea a fost decisivă pentru mine. De-a lungul sarcinii, întrucât nu am avut probleme, totul a decurs OK. Doar în ultima perioadă totul s-a transformat într-un episod din Kafka. Mi-au spus că n-are sens să fac cezariană. Le-am spus că nu am chef să-mi risc viața.

– Nu-ți riști nicio viață!, mi-au spus ei.

– Ba da, le-am explicat. Primul copil l-am născut prin cezariană pentru că doctorii din România mi-au spus că nu pot naște altfel. Nu am conformația potrivită. Ăsta e al doilea copil și e mai mare decât cel pe care nu l-am putut naște(a avut la naștere 4.7 kg). E logic că n-am cum să-l nasc natural.

Doctorul ăla m-a trimis la altă doctoriță. După ce am stat cu ea de vorbă o jumătate de oră am înțeles că e psiholog. Nici măcar psihiatră, cel puțin să mă simt nebună cu acte.

– Dar de ce m-a trimis la discuții cu un psiholog? – am întrebat-o. E vorba de copilul pe care urmează să-l nasc. La prima sarcină am vrut să nasc natural, dar medicii mi-au spus că nu pot risca. De ce aș alege să nasc acum natural o sarcină mai mare? În plus am o cezariană. Ești femeie, nu înțelegi că e o chestie de viață și de moarte? Înțeleg că e un risc de aproximativ 50% de ruptură uterină. De ce să-mi asum un asemenea risc?

M-a privit absentă și mi-a spus că la ea s-a terminat, așa că trebuie să merg peste o jumătate de oră la un alt medic(timp în care, probabil și-a scris raportul) pentru a-mi evalua situația. În total m-am plimbat pe la vreo cinci personaje. Recunosc, totul s-a petrecut ca sub hipnoză, am trăit probabil o experiență suprarealistă. Toți aveau aceeași bandă, că n-are sens să fac direct cezariana, ci să încerc mai întâi să nasc natural, că oricum e mai bine așa. Dacă ar fi fost să aleg, m-aș fi întors în România. Doar că riscam să nasc în avion. M-a bușit plânsul. Oamenii aceia nu aveau pic de empatie. M-am simțit fix ca o vacă, o vacă a cărei obligație era să nască natural. În tot acest timp nimeni nu mi-a făcut nicio analiză. Nici măcar nu voiau să se uite pe dosarul meu medical din România, pe care le-am spus că-l pot pune la dispoziție.

Într-un final doctorul pe care-l aveam în față mi-a spus că dacă asta e alegerea mea îmi va face cezariană. Am răsuflat ușurată, însă apoi am stat în tensiune până în ultima clipă. Dacă mă păcălesc? Nu m-au păcălit. Mi-au făcut cezariană. Când am realizat, am simțit-o ca pe-o victorie teribilă, cu toate că era un rahat. M-am simțit bine, dar pentru că eram amorțită. După ce a trecut anestezia s-a ales praful de sentimentul de victorie pentru că a început durerea. Și de-atunci totul a devenit un coșmar. Toate procedurile mi le-au făcut pe viu. Am crezut că vor să se răzbune pe mine. Le-am rugat pe asistente să-mi facă un calmant pentru că nu mai pot. Singurul calmant pe care l-am primit a fost … paracetamolul. Cică nu mi-au făcut anestezice pentru că în protocolul lor nu există calmante după cezariană. A fost o zi și jumătate de coșmar. După care, treptat, durerea a început să se retragă natural. Ăia se uitau la mine ca la un rahat. Jur că nu m-am simțit niciodată atât de umilită. Iadul există: e sistemul lor de sănătate.

Îți spun sincer, îmi spunea cu lacrimi în ochi, sistemul nostru de aici e infinit mai bun. Nu-s cine știe ce echipamente, e cam haotic, dar cel puțin mai găsești oameni, nu roboți. La prima naștere chemam asistenta și-o rugam să-mi facă un calmant, iar ea mi-l făcea. Aici vorbești cu oameni, nu cu niște roboți fără emoții. Și șpaga pe care o dai e umană, infinit mai umană decât acea atitudine absolut aberantă. De aceea, după ce m-am întors de la spital, i-am spus soțului că în maxim un an ne întoarcem în țară. Și că dacă nu vine e treaba lui. A protestat, în ciuda faptului că i-am povestit prin ce am trecut. Insista că a fost ceva întâmplător, iar mie îmi era frică să nu-l cuprindă și pe el imbecilitatea pe care o simțeam în jurul meu. Eram disperată pentru că vedeam că nu mă crede, probabil arătam ca o nebună. Sau poate că el spera „să-mi treacă”. După o săptămână au venit niște prieteni pe la noi. Am adus discuția despre ceea ce am pățit, iar ea, cu naturalețe „a dezlegat misterul”:

– E normal!, mi-a spus ea doctă, o cezariană e mult mai scumpă decât o naștere normală și ăștia nu aruncă banii pe gem ca în țară.

– Păi dacă nu făceam cezariană muream! – i-am explicat. S-a uitat cam ciudat la mine.

După ce-au plecat i-am spus soțului că n-am chef să ajungem la fel de imbecili ca prietenii noștri. Cum să consideri normală punerea în pericol a vieții unui pacient doar pentru că „se economisesc bani”? Noroc că a fost de acord deoarece eu acolo nu mai rămâneam. Decât să mă imbecilizez, mai bine plecam cu copiii. Și iată cât de bine am făcut! Acum câștigăm mai bine ca-n Australia și avem o viață liniștită printre ai noștri. Îmi vine să urlu de necaz pentru banii și efortul pe care l-am făcut cu tentativa noastră de emigrare acolo. Dar e și asta o experiență.”

Am atâtea întâmplări horror despre Australia încât puteți lesne înțelege cam despre ce e vorba. Ca să nu mai vorbesc că, în general, australienii sunt niște rudimentari, niște țărănoi neciopliți care n-au evoluat de la statutul de pușcăriași. Iar aia, să-mi spună oricine orice, nu e țară, ci pușcărie.

„– Ce mai faci? – l-am întrebat pe un prieten după ce-am auzit nebunia care e la ei.

– Bine, mi-a răspuns. Aici ăștia luptă serios cu pandemia, nu ca în alte locuri!

Din nou simțeam mândria aia imbecilă și nu înțelegeam de unde le vine.

– Dar e adevărat că vă țin în case și că nu aveți voie nici să aerisiți?

– Nu-i chiar așa, dar e normal să se ia măsuri drastice. Doar dacă sunt bolnav de COVID sau merg la magazin și acolo a fost un bolnav, atunci intru în carantină și nu mai am voie să aerisesc. Dar poți să deschizi puțin geamul noaptea că nu se ia nimeni de tine! ”

Din nou același imbecil „normal”. La fel cum e „normal” să protestezi că un tenismen cu imunitate naturală la COVID a intrat în țară nevaccinat! Cât de prost să fii? Cât de idiot?

Sincer, nu-l înțeleg pe Novak Đoković. A contestat măsura. Nu trebuia. Trebuia pur și simplu să plece din țara aia de căcat. Nu știu de ce n-o face. Probabil e vorba de bani sau, probabil, e vorba de demnitatea pe care ține să și-o apere. Dar ce demnitate e aia în care niște țărănoi proști te închid și-ți confiscă telefonul? E normal să înțelegi că aia e o țară de căcat, cu oameni de căcat. Nu vreau să fiu contrazis: cei care fac manifestații sunt o minoritate. Marea majoritate sunt niște cretini spălați pe creier. La fel ca ăia care-i susțin. Aud că un intelectuălaș de la noi, unu Paraschivescu, l-a făcut idiot pe tatăl lui Đoković. Deh, ce să înțeleagă prostul din disperarea unui părinte? Pe ăștia i-a orbit ideologia COVID într-un asemenea hal încât nu mai gândesc limpede.

Ce-am înțeles eu din Australia e opusul a tot ceea ce propaganda lor mestecă. Și nu doar a lor, ci a tuturor „realizaților de acolo”. Experiența mea e din perioada în care încă mai pozau în țară normală. Ce e acolo? Mai nimic. Ajungi pentru a explora „frumusețile naturii”, dar îți trece repede. Totul e uniform, astfel încât după două-trei zile, dacă ești cu picioarele pe pământ, singura caracterizare care-ți vine în minte e „boring”.

Prețurile sunt mai mari decât aproape peste tot în lume. Acum știu că sunt locuri pe planetă unde prețurile sunt mari, dar simți că e o presiune pentru care acestea sunt crescute. La ei prețurile sunt mari strict degeaba. Ai sentimentul pe care l-ai avea dacă ai merge la un magazin sătesc și, pentru mărfuri specifice mediului rural, ai plăti ca la un butic de lux.

Despre oameni toată lumea spune că sunt prietenoși. Aiurea, marea majoritate trăiesc în comunități etnice, încercând astfel să compenseze ruptura de țările-mamă. În ceea ce privește „prietenoșenia” la fel e peste tot în lume. La ei probabil o simți mai accentuată deoarece beau cantități impresionante de alcool. Vă spun sincer că sunt mai bețivi ca englezii sau irlandezii. Și cu asta am spus tot.

Internetul m-a șocat. E lent ca-n China. Să te ferească sfântul să ai nevoie de ceva de pe net că e jalnic. Și cred că asta se întâmplă din cauză că îl controlează extrem de puternic.

Ei, ca oameni, așa cum am spus, sunt niște țărănoi care par rămași în urmă. Dar nu în sensul bun al cuvântului. În ceea ce privește agenda progresistă, totul a fost impus cu strictețe, iar ritualul BLM s-a desfășurat perfect sincronizat cu SUA. Și pentru că suntem la politică, vă spun sincer că rar mi-a fost dat să văd asemenea prostovani pe post de politicieni. Oamenii lor politici sunt proști în adevăratul sens al cuvântului. Efectiv niște imbecili care recită sloganuri. Ai noștri de-aici sunt academicieni pe lângă ăia. Și să nu uit limba care se vorbește! E o engleză țărănească în adevăratul sens al cuvântului. Doar în Africa de Sud se vorbește o engleză mai ciudată decât acolo.

Apoi, în case e al naibii de frig în sezonul rece. Doar în Franța am mai experimentat asemenea peșteri pe post de locuințe, doar că la francezi, cel puțin, casele erau bine construite. În hotel am făcut frigul rău de tot. Din punctul meu de vedere casele nu sunt construite corect, fiind foarte slab izolate. Cât mă pricep eu la construcții, mi se pare că sunt construite doar ca să se separe cumva de exterior, dar cam atât. Am văzut, în diverse locații, extrem de multe urme de infiltrare a apei, iar asta spune totul.

Să nu uit amenințarea permanentă a animalelor sălbatice. Păienjeni sau șerpi(și multe alte animale) îți pun non stop viața în pericol. Au cele mai veninoase creaturi de pe planetă pe care riști să le întâlnești oriunde. Aglomerația urbană nu le face mai rare. În orașe e uneori o invazie ca în pustietate. Dar plajele minunate? Aiurea, trebuie să fii tembel să mergi acolo deoarece riști să fii omorât de meduze de cutie, caracatițe cu inele albastre sau rechini. Vremea? Caldă-n draci vara, și extrem de ciudată iarna. Chiar dacă nu scade sub 5 grade, simți frigul mai rău ca-n Siberia. În plus, v-am spus, casele sunt extrem de prost făcute, motiv pentru care ai permanent senzația de frig, un frig bolnav. În general nivelul UV e ridicat și de aceea cancerul de piele e o amenințare permanentă.

Sper că ați înțeles cu ce se mănâncă paradisul australian. În paralel cu natura potrivnică, lucrează societatea pe care o consider una idiocratică. Mi se pare că oamenii sunt controlați la modul absurd. Există o presiune tăcută a statului asupra individului. Cu toate că peste tot se mimează normalitatea, simți că e ceva ciudat. Senzația e însă contrabalansată de o propagandă extrem de agresivă. Deciziile nu se pun în aplicare prin intermediul legilor cât se pun prin intermediul media. Când s-a luat decizia că trebuie făcut ceva, toată media mestecă la unison aceeași chestie, fără abatere.

Testul suprem s-a văzut la COVID. Cum naiba să ții o carantină aproape un an? Cum să-i vaccinezi p-ăia ca pe animale și, mai ales, cum să faci pușcării pentru nevaccinați? Mulți dintre amicii mei s-au aflat în imposibilitatea de a se întoarce în țară pentru că Australia, pur și simplu, s-a închis. Ăia care mai gândesc, abia atunci și-au dat seama care e nivelul de teroare. Urmărirea prin aplicații s-a instaurat natural, arestările pentru postări pe rețelele de socializare, de asemenea, au intrat în normalitate. „E normal să te aresteze pentru postările de pe Facebook”? Acolo da. Vă spun sincer, în relația dintre cetățean și sistem, Australia se identifică aproape până la confuzie cu China. Propaganda e atât de mare și golul informațional în care trăiesc oamenii aceia e atât de profund încât totul ajunge să fie manipulare. Iar oamenii, din punctul meu de vedere, sunt extrem de proști. Nicăieri în lume nu ai atât de puternic sentimentul că te afli într-o lume a proștilor.

De aceea incidentul lui Đoković e unul extrem de bun. Arată esența Australiei, prostia ălora ridicată la nivel de politică de stat. Dacă ai cât de cât minte, înțelegi imediat grobianismul politicienilor lor și adevărata față a acelui cap de lume.

Australia? Un exemplu tipic de „țară ca afară”. Vă place? Marș acolo!

via Incorect Politic

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *