Ziua Infamiei si a Trădării

Pe 11 februarie 1866, la ora 5 dimineața, un grup de ofițeri cu pistoalele în mâini, pătrunde în palatul domnesc al lui Al. I. Cuza, îl scoală din somn și îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României.

Faptul  era de o gravitate fără precedent, căci ofițerii respectivi juraseră credință Domnului țării, parte din ei fiind chiar din garda palatului. Așadar, 11 februarie 1866 este o zi a infamiei și a trădării.

Dau spre știință și rușine veșnică numele celor ce l-au trădat pe Cuza Vodă: col. N. Haralambie, col. I. Călinescu, col. D. Crețulescu fratele primului ministru în funcție, maior. D. Lecca,  cpt. C. Pilat, cpt. A. Berindei, cpt. Al. Candiano-Popescu, cpt. A. Costescu și care, cu toții, vor face carieră de generali sub domnia lui Carol I.

141 de ofițeri ai armatei române, de la sublocotenenți la colonei, au scris lui Carol I, tot în 1866, un memoriu cerând ca trădătorii să fie pedepsiți.

Cu o aroganță câinească specifică unui prusac primitiv și incult, Carol I ignoră memoriul, pe  Al. Candiano-Popescu și-l face aghiotant regal, pe ceilalți generali, iar pe Cuza Vodă îl va urmări cu o ură neagră până la moarte.

Nu faptul că  Al. I Cuza a fost detronat e de condamnat, căci însuși Cuza Vodă declarase în decembrie 1865 că e gata să părăsească tronul, ci modul cum s-a înfăptuit și de către cine. După abdicare, Cuza e ținut prizonier 48 de ore în locuința unui dușman personal, C. Ciocârlan,  iar pe 13 februarie 1866 e urcat într-o caleașcă și escortat la Brașov, apoi în Austria.

Înainte de a părăsi țara declară: ”Să de Dumnezeu să meargă țării mai bine fără mine decât cu mine! Trăiască România!”

Se stabilește la Viena, apoi la  Florența unde își cumpără două mici proprietăți. În 1867 scrie o scrisoare lui Carol I, prin care îl roagă să-i dea voie să vină în țară ca să trăiască la Ruginoasa.

Carol I l-a refuzat. La doar 53 de ani, pe 15 mai 1873, Cuza Vodă moare în Germania, la Heildelberg.

Regele Italiei, Victor Emanuel își exprimă durere și tristețea pentru moartea marelui Domn,  în timp ce  Carol I n-a trimis niciun mesaj. Trupul este adus în țară și înmormântat la Ruginoasa, sute de mii de țărani plângându-i moartea răpuși de o cruntă durere.

Al. I Cuza a iubit din toată ființa sa România pe care a slujit-o cu credință, devotament și loialitate toată viața, fiind pentru poporul român o adevărată icoană morală, cât și pildă de urmat întru slujirea Patriei.

Mihai Eminescu:  „Nu e tot astfel cazul cu d.general Leca. Gura care ar fi putut să-l ierte e închisă pentru totdeauna; mâna care i s-ar fi putut întinde cu prietenie și milă, ca odinioară, se preface în țărână. Să se țină bine minte  că Vodă Cuza a iertat prin viu grai și în scris tuturor… absolut tuturor, numai colonelului Leca și altor cîtorva nu; nu pentru el personal, ci pentru pata pe care acesta a pus-o pentru vecii vecilor pe steagul țării.

E unicul caz în istoria românilor. Au căzut Domni prin rebeliune fățișă a poporului sau a armatei, au căzut prin amicii lor fățarnici…niciun Domn român, absoluit nici unul n-a căzut prin trădarea strajei domnești; orice strajă, chiar adversară Domnului, pe cît era strajă au privit în unsul lui Dumnezeu pe oaspetele credinței ei, și oaspeții sunt sfinți chiar pentru popoarele cele mai barbare, necum pentru cele civilizate.

(…)

Ei sînt afară de cercul omenirii, precum a fost Cain, a cărui faptă e o copilărie pe lângă cea din 11 fevruarie. Dacă acest d. ar fi  avut curajul pe care pretinde a-l avea azi, cînd orice ființă viețuitoare îl dispensează de răspundere, ar fi sfârșit de-a doua zi după 11 fevruarie cu sine însuși… ~ Timpul, 18 martie 1881

NOTĂ:  Maiorul Dimitrie Leca era, la 11 februarie 1866,  şeful gărzii palatului domnesc 

Autor: Costinel Petrache / Incorect Politic

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/