Zi de FOC pentru Traian Basescu. Magistratii dau astazi VERDICTUL în dosarul ”Petrov”. Poate pierde totul

Traian Băsescu ajunge astăzi în faţa magistraţilor Înaltei Curţi, unde se judecă recursul dosarului în care fostul preşedinte a fost declarat colaborator al Securităţii.

Băsescu este acuzat că a oferit Securităţii informaţii despre comportamentul, atitudinea și poziția foştilor colegi de facultate faţă de regimul comunist, semnând note cu numele conspirativ „Petrov”.

Traian Basescu are termen vineri, începand cu ora 09:00 la ICCJ, un recurs în dosarul în care Curtea de Apel București a decis ca fostul președinte a fost colaborator al Securității. În fața Instanței Supreme s-au adunat de dimineață mai multe persoane care vor să se facă dreptate în acest dosar și care îl consideră pe Traian Băsescu ”securist” și ”trădător”.

Pe 20 sep 2019, CAB a admis decizia CNSAS admițând că Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată şi dreptul la liberă circulaţie Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

Sursa: antena3.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *