Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
FOCUS 14INTERNATIONALNOUTATISTIRI

Zecile de mii de morti din timpul bombardamentelor din Dresda comemorati de nationalistii germani (FOTO)

NPDPeste 500 de naţionalişti, inclusiv grupul de parlamentari locali ai Partidului Naţional-Democrat German (NPD), au mărşăluit cu torţe joi în Dresda, estul Germaniei, pentru a comemora victimele bombardamentelor anglo-americane din 1945, o acţiune criminală şi foarte controversată deoarece acest oraş era lipsit de orice importanţă strategică şi adăpostea mii de refugiaţi civili. Participanţii la marşul cu torţe, membri şi simpatizanţi ai mai multor mişcări naţionaliste radicale din ţară, au afişat steaguri negre, în semn de doliu şi de respect faţă de victimele nevinovate.

Marşul funebru de anul acesta s-a desfăşurat sub sloganul “Împotriva non-culturii uitării” şi a reunit pe lângă activiştii germani şi delegaţii naţionaliste din mai multe state europene, printre care Norvegia şi Cehia.

A avut loc ca deobicei şi o contrademonstraţie “antifascistă”, dar poliţia a ţinut la distanţă cele două tabere. În jur de 10.000 de persoane, printre care mai mulţi politicieni locali, au format un lanţ uman în centrul Dresdei, în semn de protest faţă de acţiunea naţionalistă. Mii de poliţişti, aduşi din mai multe localităţi, au fost prezenţi pe străzi pentru a preveni orice violenţe.

În noaptea dintre 13 spre 14 februarie a anului 1945, cu doar câteva luni până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în Dresda au fost ucişi peste 100.000 de civili germani ca urmare a bombardamentelor aliate pentru care s-au folosit din plin şi nediscriminatoriu bombe incendiare. Peste 3.400 de tone de material explozibil au fost aruncate asupra oraşului din 800 de avioane britanice şi americane. Oraşul, denumit şi “Florenţa nordului” şi care adăpostea refugiaţi din calea Armatei Roşii, a fost distrus în proporţie de 90 la sută iar operaţiunea nu a avut nici un fel de importanţă strategico-militară. Sursa: FrontPress.ro

dr1 dr2 dr3 dr4 dr5 dr6 dr7 dr8 dr9 dr10 dr11 dr12 dr13 dr14 dr15 dr16 dr17 dr18 dr19 dr20 dr21 dr22 dr23 dr24 dr25 dr26 dr27 dr28 dr29 dr30 dr31 dr32 dr33

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.