Zanganit de catuse. Azi vine „definitiva” și la Sorin Oprescu
Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, vineri, decizia definitivă în dosarul în care fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.
Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021. Practic, în luna aprilie, se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în dosarul lui Oprescu.
Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.
Alte condamnări date de Tribunalul Bucureşti în dosar: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane) – 13 ani şi 4 luni de închisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) – 3 ani şi 4 luni; Florin Şupeală (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societăţi comerciale) – 4 ani şi 4 luni; Cristian Stanca (fostul şofer al lui Oprescu) – 7 ani şi 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) – 2 ani şi 4 luni cu suspendare.
Sursa: comisarul.ro